Cine va fi următorul președinte al Italiei? Mario Draghi și Silvio Berlusconi sunt principalii favoriți

Data publicării:
Mario Draghi și Silvio Berlusconi.
Mario Draghi și Silvio Berlusconi. Colaj Foto: Profimedia Images

Parlamentul Italiei se va reuni luni pentru a alege un nou preşedinte al Republicii, un post prestigios pentru care actualul premier Mario Draghi pare cel mai bine plasat, în cadrul unor rocade ce ameninţă supravieţuirea executivului. În timp ce negocieri intense au loc în spatele culiselor, fostul premier Silvio Berlusconi a fost cel mai agresiv în campania sa, mergând până la a se lăuda cu petrecerile sale „bunga bunga”. Miliardarul în vârstă de 85 de ani visează de mult la un mandat de şapte ani la Palat Quirinal, chiar dacă observatorii se îndoiesc că el ar dispune de voturile necesare, relatează vineri AFP.

De obicei este greu de prevăzut câştigătorul acestor alegeri cu buletine secrete, un mod de scrutin propice diverselor întorsături de situaţie. 

Preşedintele Italiei are în esenţă un rol onorific, dar exercită o putere considerabilă în caz de criză politică, fie că este vorba de a dizolva parlamentul, de a alege premierul sau de a refuza mandatele de guvernare ale unor coaliţii politice fragile, transmite Agerpres.

Italia are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, remarcă AFP, pentru că partidele care fac parte din coaliţia care îl susţine pe actualul premier Mario Draghi sunt deja pe poziţii de luptă în vederea alegerilor legislative de anul viitor şi haosul politic ar putea pune în pericol aplicarea planului italian de redresare post-COVID-19.

Acestea sunt nişte alegeri-cheie şi foarte complicate, pentru că partidele politice sunt slabe și se află într-o stare de fragmentare totală, a explicat Giovanni Orsina, director al Luiss School of Government de la Roma.

Mario Draghi, de la funcția de premier la cea de președinte al Italiei

Votul ar putea lovi guvernul precum un seism, în timp ce Italia luptă împotriva unui nou val de COVID-19, care riscă să perturbe relansarea după recesiunea din 2020, scrie cotidianul Corriere della Sera. 

Fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, în vârstă de 74 de ani, a dat de înţeles că el este interesat de post, însă alegerea lui ar lăsa vacant actualul său post de premier într-un moment foarte delicat.

Numit de către preşedintele aflat la sfârşit de mandat, Sergio Mattarella, în februarie 2021, Draghi a reuşit să menţină unitatea unui guvern format din aproape toate partidele politice italiene, relansând creşterea economică.

De asemenea, Draghi a supervizat reformele-cheie cerute în schimbul fondurilor prevăzute de planul de relansare al Uniunii Europene, Roma fiind principalul beneficiar al acestora, cu circa 200 de miliarde de euro.

Investitorii internaţionali se tem că Italia, împovărată de datorii, va înregistra întârzieri în calendarul strâns al reformelor, în cazul în care Draghi va părăsi postul de premier.

Majoritatea experţilor apreciază că premierul Mario Draghi ar fi cel mai bine plasat în calitate de preşedinte, pentru a asigura stabilitatea politică şi bune relaţii cu Bruxelles-ul, în special dacă dreapta şi extrema dreaptă vor câştiga alegerile prevăzute să aibă loc în 2023.

Citește și: Italia este un „stat laic”, răspunde Draghi la criticile Vaticanului la adresa Legii împotriva homofobiei

Totodată, nu există certitudini că el va reuşi că continue reformele dacă va rămâne în actuala funcţie. De asemenea, Draghi riscă oricum să-şi piardă postul în urma viitoarelor alegeri.

Acesta este un an preelectoral. Chiar dacă Draghi rămâne premier, adevărul este că lui îi va fi greu să controleze situaţia politică, subliniază Giovanni Orsina.

Lista pretendenților 

O eventuală soluţie ar consta în numirea ca premier a lui Renato Brunetta, în vârstă de 71 de ani, membru al guvernului actual şi al partidului lui Berlusconi, Forza Italia (dreapta), liderii principalelor partide din coaliţie ocupând până la alegeri posturile ministeriale cele mai importante.

Dacă Draghi rămâne premier, printre alte nume care circulă în presă pentru postul de preşedinte se numără, în afară de Silvio Berlusconi (85 de ani, dreapta), şi fostul şef al executivului Giuliano Amato (83 de ani, centrist), al comisarului european pentru Economie, Paolo Gentiloni (67 de ani, de stânga) şi fostului preşedinte al camerei deputaţilor, Pier Ferdinando Casini (66 de ani, centrist).

Totodată, există voci care doresc ca o femeie să acceadă pentru prima dată la funcţia supremă a statului Italian. În acest caz, preşedinţia ar putea reveni ministrului justiţiei Marta Cartabia (58 de ani, centru-dreapta) sau predecesoarei sale Paola Severino (73 de ani, centru-dreapta), fără a o uita pe preşedinta Senatului, Elisabetta Casellati (66 de ani, dreapta).

Care este sistemul de votare pentru președintele Italiei

Preşedintele Italiei este ales pentru şapte ani prin vot indirect de către o adunare a membrilor celor două camere ale Parlamentului Italiei (630 de deputaţi plus 320 de senatori contra 321 în mod normal, însă alegerea unui senator a fost anulată). La aceştia se adaugă 58 de delegaţi ai regiunilor. În total, 1.008 mari electori.

În primele trei tururi, este necesară o majoritate de două treimi, adică 672 de voturi, dar începând cu al patrulea tur este suficientă o majoritate absolută de 505 voturi.

Votul are loc cu buletine secrete la Palatul Montecitorio, sediul Camerei Deputaţilor.

Din cauza restricţiilor legate de criza pandemică, un singur tur de scrutin va fi organizat pe zi. Permisul sanitar este în prezent cerut pentru accesul în Parlament, ceea ce ar putea împiedica electorii testaţi pozitiv să-şi exprime votul.

Ce atribuţii are preşedintele Italiei

Preşedintele Italiei este şef al statului şi garant al Constituţiei. Acesta numeşte premierul şi, la propunerea acestuia din urmă, miniştrii.

În caz de criză politică, rolul său este crucial, pentru că el dispune de o anumită libertate în a alege premierul. Astfel s-a întâmplat, de exemplu, atunci când Giorgio Napolitano l-a desemnat pe Mario Monti în 2011 sau când Sergio Mattarella l-a numit pe Mario Draghi în 2021.

Preşedintele are puterea de a dizolva Parlamentul şi eventual de a retrimite legile în Parlament atunci când acestea îi sunt prezentate pentru promulgare.

Președintele Italiei prezidează şi Consiliul Superior al Magistraturii, numeşte o treime dintre membrii Curţii Constituţionale şi dispune de dreptul de graţiere. De asemenea, ca să fie ales, trebuie să aibă cetăţenia italiană şi vârsta de cel puţin 50 de ani.

Republica italiană a avut până acum 12 preşedinţi. Doar unul dintre ei, Giorgio Napolitano, a obţinut un al doilea mandat.

Palatul Quirinal, sediul Preşedinţiei

Sediul Preşedinţiei Republicii este Palatul Quirinal, fostă reşedinţă a papilor şi regilor Italiei din 1870 până în 1946. Construit începând din 1573, Quirinal, ornat cu numeroase opere de artă, este unul dintre cele mai importante palate romane. În total 30 de papi au locuit acolo, de la Grigore al XIII-lea până la Pius al IX-lea.

Când Italia se afla sub jugul trupelor napoleoniene, împăratul a ordonat efectuarea de lucrări pentru a face din Quirinal reşedinţa sa romană, însă nu a pus piciorul acolo vreodată.

După proclamarea Republicii, intervenită după referendumul ce a pus capăt monarhiei în 1946, acest somptuos palat de 110.500 metri pătraţi a devenit reşedinţa şefului statului. Dintre toate palatele prezidenţiale din lume, doar cel al preşedintelui turc, de la Ankara, este mai mare.

Citește și: Franța și Italia au semnat, cu mare fast, tratatul bilateral prin care speră să devină noul pol de putere în UE, în era post-Merkel

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...