Cine sunt copiii numărul 5, 6 și 7 miliarde. Doi dintre ei s-au născut în Europa de Est

Data actualizării: Data publicării:
tanar cu camasa de culoare albastru deschis
Adnan Mevic, din Bosnia-Herțegovina, este copilul cu numărul 6 miliarde FOTO: Facebook/ Adnan Mevic

ONU a anunțat că, pe 15 noiembrie, populația lumii a atins 8 miliarde, la doar 11 ani după ce a depășit pragul de 7 miliarde. Dacă la mijlocul secolului al XX-lea populația era în creștere destul de mare, acum ritmul a încetinit. Abia peste 15 ani populația lumii ar putea ajunge la 9 miliarde, iar la 10, în 2080, potrivit estimărilor ONU.

Până aflăm cine este bebelușul care a rotunjit la 8 miliarde populația lumii, iată cine au fost cei cu numărul 5, 6 și 7 miliarde selectați de ONU.

Matej Gaspar, copilul cu numărul 5 miliarde

În iulie 1987, într-o maternitate din suburbiile Zagrebului s-a năsut Matej Gaspar. Odată cu nașterea lui, populația lumii a crescut la 5 miliarde.

Alex Marshall, oficial britanic al ONU, a declarat pentru BBC: „Datele statistice ne-au indicat anul 1987 și data de 11 iulie”. Demografii ONU au spus atunci că „nu ar trebui să alegem un singur individ dintre atât de mulți.” Dar au făcut-o oricum. „Era vorba de a pune o față numerelor”, a mai spus Alex Marshall

35 de ani mai târziu, bebelușul cu numărul 5 miliarde încearcă să uite intrarea lui ceremonioasă în lume. Pagina sa de Facebook sugerează că locuiește în Zagreb, are o căsătorie fericită și este inginer chimist. Evită interviurile și a refuzat să vorbească cu BBC.

„Ei bine, nu-l învinovățesc”, spune Alex, amintindu-și de circul mediatic din ziua în care s-a născut Matej.

De atunci, populația lumii a crescut cu 3 miliarde de oameni. Dar în următorii 35 de ani s-ar putea înregistra o creștere de doar 2 miliarde.

Sadia Sultana Oishee, copilul cu numărul 7 miliarde

Sadia Sultana Oishee are 11 ani și locuiește lângă Dhaka, în Bangladesh. În 2011, când s-a născut, a devenit cetățeanul lumii cu numărul 7 miliarde. Mama ei habar n-avea ce urma să se întâmple. Nici măcar nu se așteptase să nască în ziua aceea. După o vizită la medic, a fost trimisă la spital pentru o operație de cezariană.

Oishee s-a născut la un minut după miezul nopții, înconjurată de echipe de televiziune și de oficiali locali care se îngrămădeau să o vadă. Familia a fost mirată, dar încântată.

Tatăl ei spera să aibă un băiat, dar acum este fericit cu cele trei fiice ale lui, harnice și inteligente. Fiica cea mare este deja studentă, iar Oishee este hotărâtă să devină medic. „Nu suntem atât de înstăriți și Covid a îngreunat lucrurile”, spune el. „Dar voi face totul pentru ca visul ei să devină realitate”.

De când s-a născut Oishee, populația Bangladeshului a crescut cu 17 milioane de oameni. Însă ritmul cu care Bangladeshul și-a mărit populația a încetinit. În 1980, o femeie de condiție medie avea mai mult de șase copii, însă acum are doar 2. Iar asta s-ar datora accentului care se pune pe educație în țară. Pe măsură ce femeile devin mai educate, aleg să aibă familii mai mici.

Este un aspect important pentru a înțelege unde va ajunge populația lumii. Cele trei organisme principale care fac proiecții asupra populației globale - ONU, IHME, institut din cadrul Universității din Washington și Centrul IIASA-Wittgenstein din Viena - au opinii diferite.

ONU spune că populația globală va atinge vârful de 10,4 miliarde în anii 2080, dar IHME și Wittgenstein cred că se va întâmpla mai repede, între 2060 și 2070.

Dar acestea sunt doar proiecții. De când s-a născut Oishee, în 2011, în lume s-au schimbat multe, iar demografii sunt în permanență surprinși. „Nu ne așteptam ca mortalitatea cauzată de SIDA să scadă atât de mult”, spune Samir KC, demograf la IIASA. Pe de altă parte, sunt probleme foarte mari legate de fertilitate

Demografii au fost șocați când numărul copiilor per femeie în Coreea de Sud a scăzut la o medie de 0,81, spune Samir KC. „Deci, cât de jos se va ajunge? Aceasta este marea întrebare pentru noi."

Este un fenomen cu care tot mai multe țări vor trebui să se confrunte. În timp ce jumătate din următorul miliard de oameni vor proveni din doar opt țări, majoritatea din Africa, în majoritatea țărilor rata fertilității va fi mai mică de 2,1 copii per femeie, numărul necesar pentru a susține o populație.

Adnan Mevic, copilul cu numărul 6 miliarde

În Bosnia-Herțegovina, una dintre populațiile cu cel mai rapid declin din lume, Adnan Mevic, în vârstă de 23 de ani, se gândește mult la asta. „Nu va mai rămâne nimeni care să plătească pensiile”, spune el. „Toți tinerii vor fi plecați”. Are un master în economie și își caută un loc de muncă. Dacă nu găsește unul, se va muta în UE.

Adnan locuiește lângă Sarajevo cu mama sa, Fatima, care are amintiri putermice de la nașterea lui. „Mi-am dat seama că ceva era neobișnuit, pentru că medicii și asistentele s-au adunat în jurul meu, dar nu știam ce se întâmplă”, spune Fatima. Când s-a născut Adnan, secretarul general al ONU de atunci, Kofi Annan, a fost acolo l-a desemnat cetățeanul cu numărul 6 miliarde.

Din această postură, Adnan spune că a avut și beneficii. A primit o invitație de a-și întâlni eroul, pe Cristiano Ronaldo, când avea 11 ani.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un profesor și-a imprimat 3D propriul Lamborghini Aventador acasă, perfect funcțional și omologat pentru...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Guvernul admite: NU are bani să crească pensiile. Ce spune DOCUMENTUL care întristează pensionarii
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...