Cinci oameni au murit după ce polițiștii indieni s-au împușcat între ei

Data actualizării: Data publicării:
Special forces. machine gun on a COP's shoulder. commando stands with arms
Foto: GettyImages

Cel puțin cinci polițiști au murit în India, după un schimb de focuri între forțele de poliție din statele Assam și Mizoram, informează BBC.

Incidentul neobișnuit s-a petrecut la granița dintre cele două state situate în nord-estul Indiei. Oficialii ambelor state, inclusiv miniștrii-șefi, au acuzat cealaltă parte de pornirea violențelor.

Schimbul de focuri a avut loc după luni întregi de tensiuni între cele două părți privind granița comună. Assam are o graniță de 164 de kilometri cu Mizoram, iar ambele state contestă linia de demarcație.

Statele Assam și Mizoram au mai avut conflicte pe tema graniței contestate, uneori violente, însă este prima dată când forțele de poliție din cele două state au deschis focul într-o confruntare directă. Cei cinci polițiști uciși erau din Assam.

Guvernul federal a încercat să medieze un armistițiu între cele două părți încă din 1994, însă nu a reușit să facă progrese semnificative.

Luni, ministrul de interne Amit Shah ar fi discutat cu miniștrii-șefi din Assam și Mizoram și le-ar fi cerut să găsească o soluție pașnică, dar și să asigure pacea la frontiera dintre state.

Miza conflictului între Assam și Mizoram

Când India era colonie britanică, statul Mizoram purta numele Lushai Hills și făcea parte din Assam. Regiunea a obținut recunoaștere abia în 1972 - la aproape 30 de ani după ce India și-a proclamat independența - și a devenit o zonă federală administrată separat, apoi stat în 1987.

Trei districte din Assam - Cachar, Hailakandi și Karimganj - au o graniță comună de 164 de kilometri cu trei districte din Mizoram. Zona împădurită este contestată în mai multe puncte, iar ambele state se acuză reciproc de invadarea teritoriului.

Primul conflict a izbucnit în 1994. Tensiunile au atins un nivel fără precedent în octombrie 2020, când locuitorii din Assam și cei din Mizoram au avut două conflicte în decurs de o săptămână. Cel puțin opt oameni au fost răniți, după ce mai multe case și magazine au fost incendiate de ambele părți.

Totul a pornit de la o operațiune de evacuare realizată de Assam de-a lungul unei zone contestate a graniței - autoritățile locale au incendiat o fermă și recoltele din zonă. Drept urmare, guvernul din Mizoram a desfășurat trupe într-o zonă despre care Assam spunea că face parte din teritoriul său.

Locuitorii ambelor state au blocat și autostrăzile din zonă, oprind traficul timp de trei săptămâni, până la intervenția guvernului federal.

Ce s-a întâmplat luni

Potrivit relatărilor locale, au avut loc ciocniri între forțele de poliție din ambele state la un punct contestat de trecere a frontierei, Lailapur.

Ministrul-șef din Assam a anunțat pe Twitter că polițiștii săi au fost uciși de forțele din Mizoram în timp ce "apărau granița constituțională".

Autoritățile din Mizoram neagă acest lucru și spun că polițiștii lor au răspuns la focurile de armă ale polițiștilor din Assam, după ce aceștia au trecut cu forța de un punct operat de Central Reserve Police Force (CRPF) - forța desfășurată de guvernul federal în zonă.

Între timp, ambii miniștrii-șefi se ceartă pe Twitter și cer intervenția guvernului federal.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...