China, protest diplomatic după ce ministrul de externe german l-a făcut „dictator” pe președintele Xi Jinping

Data publicării:
Illustration of Xi Jinping, the current president of the People s Republic of China on the Chinese flag.
Foto: Profimedia

China a protestat pe cale diplomatică pe lângă Berlin după ce ministrul de externe german, Annalena Baerbock, l-a numit pe preşedintele Xi Jinping „dictator”, a anunţat luni Ministerul chinez de Externe. Beijingul a calificat această etichetă drept „absurdă” şi o „provocare politică deschisă”.

Annalena Baerbock a făcut aceste remarci într-un interviu în direct pentru Fox News săptămâna trecută, când a fost întrebată despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

„Dacă Putin ar câştiga acest război, ce semn ar fi acesta pentru alţi dictatori din lume, precum Xi, preşedintele chinez?”, a spus ea în interviu, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, a declarat că remarcile lui Baerbock sunt „extrem de absurde” şi încalcă demnitatea politică a Chinei.

„Sunt o provocare politică deschisă”, a spus Mao într-un briefing de presă regulat.

China este „foarte nemulţumită”' de aceste afirmaţii şi a făcut „demersuri solemne pe lângă partea germană pe cale diplomatică”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, citată de AFP.

Baerbock este un critic deschis al Chinei, aminteşte Reuters.

În august, ea a spus că China reprezintă o provocare pentru „fundamentele modului în care trăim împreună în această lume”. Anterior, ea a descris aspectele unei călătorii în China drept „mai mult decât şocante” şi a spus că Beijingul devine din ce în ce mai mult un rival sistemic decât un partener comercial.

În iunie, preşedintele american Joe Biden l-a numit de asemenea pe Xi „dictator”, la o zi după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, încheiase o vizită în China menită să stabilizeze legăturile.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri