Ministerul Afacerilor Externe din Germania a transmis, joi, referitor la interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, că „Putin vrea să ne dezbine și să submineze unitatea în cadrul UE și NATO”, însă „Europa rămâne puternică”.
„Rapoartele autorităților române arată că dezinformarea rusă influențează alegerile prezidențiale din România: Putin vrea să ne dezbine și să submineze unitatea în cadrul UE și NATO. Dar Europa rămâne puternică. Împreună, ne vom proteja democrațiile de amenințările hibride”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe din Germania, pe rețeaua X.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat joi la summitul organizației internaționale OSCE că „autoritățile române au dezvăluit un efort rusesc de amploare și bine finanțat de a influența alegerile prezidențiale”. Pentru prima dată de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a sosit într-o țară din UE, pentru a participa la reuniunea OSCE. La auzul afirmațiilor lui Blinken, Lavrov a părăsit sala.
Editor : Ana Petrescu