Video China investește în modificarea vremii. Fizician: „În timp, compușii folosiți pot deveni nocivi pentru microfauna de pe sol și din apă”

Data publicării:
avion printre nori
China investește bani în tehnologia denumită "însămânțarea norilor". Foto: Profimedia Images

China își extinde programul de modificare a vremii și vrea ca în următorii cinci ani să acopere jumătate din teritoriu cu ploi şi ninsori artificiale. Autoritățile investesc de ani buni în aceste tehnologii și chiar au reușit să controleze vremea înaintea unui eveniment politic important care a avut loc anul trecut. Folosind tehnologia denumită "însămânțarea norilor", meteorologii au provocat ploi care au dus la înseninarea cerului și la curățarea poluării din aer. Silviu Gurlui, profesor de fizică, a explicat la Digi24 că foarte mulți cercetători sunt rezervați în privința acestor mecanisme care sunt declanșate în atmosferă pentru a crea local anumite fenomene și care pot deveni periculoase în timp.

Există tot mai multe discuții referitoare la cât de mult bine fac pe moment aceste tehnologii, însă pe termen lung ele pot aduce modificări climei și intensificarea fenomenelor meteorologice extreme. Silviu Gurlui, profesor de fizică, a explicat la Digi24 că foarte mulți cercetători sunt rezervați în privința acestor mecanisme care sunt declanșate în atmosferă pentru a crea local anumite fenomene.

"Este vorba de o însămânțare a atmosferei cu compuși chimici. Deoseri vorbim de iodura de argint, care este într-un amestec cu acetona, de regula. Acest amestec creează suportul unei condensări pe iodura de argint a vaporilor de apă, creând cristalele și prin căderea lor spre înălțimi mai reduse se topesc și formează precipitații. De departe, acest lucru este cu două tăișuri, pentru că poate fi cumulativ în timp, chiar dacă în prezent studiile arată că nu sunt compuși poluanți atât de severi cu ce este pe sol, în atmosferă. Totuși, există suficiente date în laborator care arată că pentru o acumulare în timp acești compuși devin nocivi pentru microfauna și microorganismele atât din sol, cât și din mediul acvatic. Descompunerea argintului devine nocivă pentru aceste microrganisme dacă sunt depășite anumite cantități.

Ori deja aceste politici merg spre o scară globală, lucrurile pot să avanseze, iar aceste cantități degajate în atmosferă pot fi din ce în ce mai mari. Să presupunem că pentru fiecare tratament de acest tip sunt aproximativ 50 de grame de iodură de argint. Iar la nivel mondial, pe Glob, anual, sunt undeva la 50 de tone, la care se adaugă alte 50 de tone de acetonă. Toți acești compuși injectați în atmosferă pot crea și condiții bune pentru anumite zone. Dar toate aceste lucruri se pot îndrepta ca un boomerang asupra noastră", a spus profesorul de fizică Silviu Gurlui, la Digi24.

Citește și: VIDEO. Cum decurge însămânțarea norilor cu iodură de argint, pentru producerea ploilor. Test efectuat deasupra Dobrogei

În 2021, chinezii au modificat vremea pentru a face cerul senin la centenarul Partidului Comunist

Specialiștii chinezi din domeniul meteorologiei au reușit să controleze vremea în luna iulie a anului trecut, când Partidul Comunist chinez a marcat centenarul său cu o serie de manifestații, inclusiv o ceremonie în piața Tiananmen, la care au luat parte zeci de mii de oameni. Potrivit unui studiu al Universității Tsinghua din Beijing, citat de The Guardian, cu câteva ore înainte de ceremonie a avut loc o operațiune de „însămânțare a norilor” (cloud-seeding), care a asigurat apoi un cer senin și un nivel scăzut de poluare.

Anul trecut, Beijingul a anunțat planuri de extindere a programului său de modificare a vremii pe o suprafață de 5,5 milioane de kilometri pătrați, acoperită cu ploaie sau ninsoare artificiale.

Țara ar fi cheltuit mai mult de 1,3 miliarde de dolari în cinci ani cu această tehnologie, scrie presa de stat, reușind să producă o cantitate suplimentară de 233,5 miliarde de metri cubi de ploaie. În 2019, autoritățile au anunțat că modificările vremii au ajutat la reducerea cu 70% a pagubelor provocate de femomenele meteo culturilor agricole din regiunea Xinjiang.

Tehnologia a fost folosită și la evenimente politice sau de altă natură, inclusiv la Olimpiada din 2008, summitul APEC din 2014 sau la parada de ziua națională. 

Citește și: VIDEO&FOTO Tehnologia de însămânțare a norilor a provocat inundații în țările din Golf. Climatolog: „Nu se poate obține ploaie din cer senin”

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...