China critică dur Israelul și îi cere să oprească imediat „pedeapsa colectivă” împotriva civililor din Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Wang Yi, ministrul de externe chinez
Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi. Foto: Profimedia Images

Acțiunile Israelului în Gaza au depășit „sfera autoapărării”, iar guvernul israelian trebuie să înceteze să-i mai ''pedepsească colectiv'' pe locuitorii din Gaza, a declarat ministrul de externe chinez Wang Yi la o întâlnire cu omologul său saudit Faisal bin Farhan, potrivit unui comunicat al ministerului său difuzat duminică şi preluat de AFP.

„Părţile nu trebuie să întreprindă nicio acţiune care ar duce la escaladarea situaţiei", a subliniat diplomatul chinez, făcând apel la deschiderea de "negocieri".

De asemenea, Wang Yi i-a transmis duminică omologului său iranian că Beijingul va continua să se situeze de partea păcii şi să susţină ''cauza justă a poporului palestinian în ceea ce priveşte păstrarea drepturilor sale naţionale''.

''Rădăcina profundă (...) a situaţiei dintre Palestina şi Israel este că dreptul la suveranitate al poporului palestinian a fost de mult timp lăsat deoparte'', a declarat Wang într-o conversaţie la telefon cu ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, conform unui raport oficial chinez.

''Această nedreptate istorică ar trebui să înceteze cât mai curând posibil'', a adăugat ministrul, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Beijingul are relaţii bune cu Iranul, ai cărui lideri susţin Hamas. China nu a numit în mod specific Hamas în condamnările sale privind violenţele, ceea ce a provocat critici din partea unor lideri occidentali.

Anterior, duminică, televiziunea de stat chineză CCTV a anunţat că emisarul chinez pentru Orientul Mijlociu, Zhai Jun, va vizita săptămâna viitoare regiunea pentru a promova o încetare a focului şi negocieri de pace.

Scopul este "coordonarea cu diversele părţi în vederea încetării focului, protejării civililor, calmării situaţiei şi promovării discuţiilor de pace", a relatat CCTV.

Sâmbătă, secretarul de stat american Antony Blinken a cerut Chinei să îşi folosească influenţa pentru a calma situaţia din Orientul Mijlociu.

Beijingul este ''mai influent (în Orientul Mijlociu) decât era în urmă cu zece sau douăzeci de ani, în principal din cauza amprentei sale economice, dar şi a activismului său diplomatic'', a explicat pentru AFP sinologul Jean-Pierre Cabestan, cercetător asociat la Centrul Asia din Paris.

Însă ''bunele sale relaţii cu Israelul, în special în sectorul tehnologic, îi limitează marja de manevră'', a adăugat el.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...