China avertizează SUA, Marea Britanie şi Australia că "se angajează pe o cale periculoasă" prin acordul privind submarinele nucleare

Data publicării:
Premierul Australiei, Anthony Albanese, preşedintele SUA, Joe Biden şi premierul Marii Britanii, Rishi Sunak susţin o conferinţă de presă după semnarea acordului AUKUS în San Diego, SUA, pe 14 martie 2023.
SUA, Marea Britanie şi Australia au semnat un parteneriat prin care Australia să-şi înlocuiască flota de submarine cu nave cu propulsie nucleară. Foto: Profimedia Images

China a condamnat marţi parteneriatul încheiat între SUA, Regatul Unit şi Australia pentru un program de submarine nucleare menit să contracareze Beijingul în Pacific, afirmând că cele trei țări aleg din ce în ce mai mult o "cale eronată şi periculoasă", informează Agerpres.

Cunoscut sub acronimul englez AUKUS, acest parteneriat încheiat luni ar urma să-i permită Australiei să-şi înlocuiască flota de submarine cu propulsie diesel prin nave cu propulsie nucleară, mai puţin vizibile şi cu anvergură operaţională mult mai mare.

Această înlocuire se va face iniţial prin achiziţia de nave americane, apoi prin producţia pe teritoriul australian a unui nou tip de submarin, conceput împreună de SUA, Regatul Unit şi Australia.

"Aceste trei ţări se angajează din ce în ce mai mult pe o cale eronată şi periculoasă, în avantajul exclusiv al intereselor lor geopolitice şi cu un dispreţ total faţă de comunitatea internaţională", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

Acest program de submarine de atac are ambiţia de a remodela prezenţa militară occidentală în Pacific, într-un moment în care China îşi afirmă acolo ambiţiile, notează agenţia de presă AFP.

China este nemulţumită în special de apropierea din ultimii ani în această regiune între autorităţile din Taiwan şi SUA.

Puterea comunistă consideră insula o provincie a Chinei pe care nu a reuşit încă să o anexeze teritoriului său după războiul civil chinez, încheiat în 1949.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri