După ce talibanii au restricționat drepturile femeilor afgane de a lucra, de a învăța și chiar de a ieși în public, unele dintre acestea au sfidat inițial aceste noi reguli, ieșind în stradă pentru a protesta. Dar, recent, cele care s-au adunat în capitala Kabul și în alte orașe mari pentru a cere „hrană, muncă, libertate” au simțit pe propria piele furia talibanilor.
Protestatarele au povestit pentru BBC că au fost bătute, abuzate, închise și chiar amenințate cu moartea.
Jurnaliștii britanici au stat de vorbă cu trei femei care au contestat guvernul taliban după ce acesta a început să impună restricții asupra libertății femeilor, în august 2021.
Marș prin Kabul
Când militanții talibani au preluat Kabul la 15 august 2021, viața lui Zakia a început să o ia la vale. Până atunci, ea era cea care ăși susținea familia. Însă, odată cu venirea talibanilor la putere, și-a pierdut locul de muncă.
În decembrie 2022, a decis să participe la un protest în Kabul, pentru a-și striga nemulțumirile. Nici nu au apucat să ajungă la locul protestului că manifestanții au și fost opriți de talibani, cu forța.
„Unul dintre ei mi-a îndreptat arma direct în gură și a amenințat că mă va ucide chiar acolo dacă nu tac”, își amintește ea.
Unii dintre protestatari au fost băgați într-o mașină.
„Am rezistat, mi-au răsucit mâinile. Încercau să mă urce în mașina lor”, a mai spus Zakia, care, în cele din urmă, a reușit să fugă.
Ceea ce a văzut, însă, o va marca pe viață.
„Violența nu mai avea loc în spatele ușilor închise”, spune ea, „aceasta avea loc pe străzile capitalei Kabul, în văzul tuturor”.
Arestată și bătută cu pumnii
Mariam și Parwana s-au numărat și ele printre numeroșii protestatari afgani arestați după ce talibanii au preluat puterea.
Fiind văduvă, cu copii, Mariam a fost îngrozită că nu va putea să-și întrețină familia atunci când talibanii au interzis femeilor să muncească.
Așa că a participat la un protest în decembrie 2022. După ce a văzut ceilalți protestatari arestați, a încercat să fugă, dar nu a scăpat la timp.
„Am fost scoasă cu forță din taxi, mi-au căutat geanta și mi-au găsit telefonul”, își amintește ea.
Când a refuzat să le dea oficialilor talibani codul ei de acces, ea spune că unul dintre ei a lovit-o atât de tare încât a crezut că i-a explodat timpanul.
Apoi s-au uitat prin videoclipurile și fotografiile de pe telefonul ei.
„S-au înfuriat și m-au tras tare de păr. M-au legat de mâini și de picioare și m-au aruncat pe bancheta din spate a mașinii lor. Au fost foarte violenți și m-au înjurat în mod repetat. Mi-au pus cătușe și o pungă neagră peste cap, nu puteam să respir”, a mai spus ea.
O lună mai târziu, și Parwana a decis să protesteze împotriva talibanilor, împreună cu un grup de colegi studenți, organizând mai multe marșuri. Dar acțiunea lor a fost întâmpinată și cu represalii rapide.
„Au început să mă tortureze din momentul în care m-au arestat”, spune Parwana.
A fost pusă să stea între doi paznici bărbați înarmați.
„Când am refuzat să stau acolo, m-au mutat în față, mi-au pus o pătură peste cap și au îndreptat pistolul către mine și mi-au spus să nu mă mișc. Fața mea era amorțită, deoarece m-au pălmuit de multe ori. Eram atât de speriată, că tot corpul îmi tremura”.
Viață în închisoare
Mariam, Parwana și Zakia erau pe deplin conștiente de potențialele consecințe ale protestului public.
Parwana spune că nu s-a așteptat niciodată ca talibanii să „o trateze ca pe o ființă umană”. Dar tot a fost uluită să vadă cât de rau au tratat-o.
Prima ei masă în închisoare a lăsat-o în stare de șoc.
„Am simțit un lucru ascuțit zgârâindu-mi cerul gurii”, spune ea. „Când m-am uitat la el, era un cui – am vomitat”.
În mesele ulterioare, a găsit păr și pietre.
Mariam a fost și ea ținută mai multe zile închisă și audiată cu o geantă pe cap.
„Auzeam mai mulți oameni, unul mă lovea cu piciorul și întreba cine m-a plătit să organizez [protestul]”, își amintește ea. „Celălalt mă lovea cu pumnul și spunea „Pentru cine lucrezi?””
Mariam le-a spus talibanilor că este văduvă și că are nevoie de un loc de muncă pentru a-și crește copiii, însă ei au reacționat și mai violent.
Parwana și Mariam au fost ambele eliberate separat în urma intervenției organizațiilor pentru drepturile omului, iar acum nu mai locuiesc în Afganistan.
Ambele spun că au fost forțate să semneze că nu vor mai participa niciodată la un protest împotriva talibanilor. Rudele lor de sex masculin au semnat, de asemenea, documente oficiale prin care se angajează că femeile nu vor mai participa la proteste.
Jurnaliștii brianici i-au adresat aceste acuzații lui Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt înalt al guvernului taliban, care a confirmat că femeile care protestau au fost arestate, dar a negat că au fost tratate rău.
„Unele dintre femeile care au fost arestate au fost implicate în activități care erau împotriva guvernului și împotriva siguranței publice”, a spus el.
El contestă relatarea femeilor și neagă că a fost folosită tortura: „Nu există bătaie în niciuna dintre închisorile Emiratelor Islamice și mâncarea lor este, de asemenea, aprobată de echipele noastre medicale”.
Dor de o viață normală
În perioada preluării lor, talibanii au spus că femeile ar putea continua să lucreze și să meargă la școală, cu avertismentul că acest lucru se poate întâmpla numai în conformitate cu cultura afgană și legea Sharia.
Ei continuă să insiste că interzicerea școlii pentru fete după anul șase este temporară, dar nu și-au luat niciun angajament ferm de a redeschide școlile secundare pentru fete.
Între timp, Zakia a încercat să lanseze un centru de școlarizare la domiciliu pentru a educa fetele tinere. Și asta a eșuat.
„Se simt amenințate de un grup de tinere care se reunesc în mod regulat într-un loc”, a spus ea, cu vocea plină de tristețe. „Talibanii au reușit să facă ce au vrut. Sunt prizonier în propria mea casă”.
Încă se întâlnește cu colegii ei activiști, dar aceștia nu plănuiesc niciun protest. Ei publică ocazional declarații pe rețelele sociale folosind un pseudonim.
Întrebată despre visele ei pentru Afganistan, ea a izbucnit în lacrimi.
„Nu pot face nimic. Nu mai existăm, femeile sunt îndepărtate din viața publică", a mai adăugat ea. „Tot ce ne-am dorit erau drepturile noastre fundamentale, a fost prea mult să cerem?”
Editor : I.C
