Ce înseamnă pentru Sberbank, cea mai mare instituție financiară din Rusia, decuplarea de la sistemul SWIFT

Data publicării:
Sucursală a Sberbank cu sigla bancii
Sucursală a Sberbank. Foto: Profimedia Images

Liderii Uniunii Europene au convenit să excludă Sberbank, cea mai mare instituție financiară din Rusia, din sistemul internațional de plăți SWIFT. Această măsură va fi inclusă ca parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE împotriva Moscovei, prin care țările occidentale încearcă să izoleze și mai mult Kremlinul de piețele financiare globale, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.

„Sberbank este cea mai mare bancă rusă, acoperind 37% din sectorul bancar rus. Așa că este bine că acum vom decupla Sberbank de la sistemul SWIFT”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferințe de presă de luni.

Ce este SWIFT și de ce contează? 

Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale (SWIFT) a fost înființată în 1973 pentru a înlocui telexul și este folosită acum de peste 11.000 de instituții financiare din întreaga lume pentru a trimite mesaje și ordine de plată securizate. Fără o alternativă acceptată la nivel global, este un sistem esențial pentru finanțele globale. În prezent operează în peste 200 de țări, scrie The Moscow Times.

Mecanismul permite băncilor să ofere rapid și sigur informații despre plățile transfrontaliere.

Întreruperea serviciilor bancare de la SWIFT face dificilă atât trimiterea, cât și primirea transferurilor internaționale.

Cum este afectat Sberbank de noile sancțiuni?

Sberbank, care este deja supusă sancțiunilor americane, va deveni a opta bancă rusă care va fi deconectată de la SWIFT. 

Sberbank a susținut însă că restricțiile nu ar avea un impact semnificativ asupra sistemului său financiar.

„Lucrăm ca de obicei, în ciuda noilor sancțiuni”, a transmis banca rusească într-un comunicat publicat marți, adăugând că „decuplarea de la sistemul SWIFT nu schimbă situația actuală”.

Cu toate acestea, în ciuda acestui aparent optimism, acțiunile Sberbank au început să scadă după ce a fost anunțată propunerea de deconectare a băncii de la SWIFT.

Cum îi vor afecta pe clienții Sberbank noile sancțiuni?

Noile modificări vor avea un impact vizibil redus pentru deținătorii de conturi ai băncii, mai ales că Sberbank operează deja sub restricții din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina.

Pe 24 februarie, Statele Unite au trecut banca pe lista CAPTA, ceea ce înseamnă că sistemul financiar american ar fi trebuit să închidă oficial conturile deținute de Sberbank sau de filialele sale.

Ulterior, pe 6 aprilie, sancțiunile împotriva Sberbank au fost înăsprite și mai mult. Washington a blocat activele băncii și a interzis companiilor și indivizilor americani să interacționeze cu instituția financiară. Chiar a doua zi, Sberbank a oprit toate transferurile valutare în străinătate pentru clienții săi.

Între timp, clienții Sberbank mai pot efectua transferuri în interiorul Federației Ruse. „Operațiunile rusești nu depind de SWIFT și vor fi efectuate de bancă în mod obișnuit”, se arată într-o informare publică de pe site-ul Sberbank.

Care sunt alternativele pentru Sberbank?

Rusia folosește încă din din 2014 propria versiune a SWIFT, care se numește SPFS. Mecanismul, împreună cu sistemul de plată cu cardul Mir din Rusia, a fost creat special pentru a permite Moscovei să efectueze plăți pe fondul sancțiunilor aplicat de Occident.

„Rusia, precum alte țări, are propriul său sistem intern, dar aceasta nu are aceeași acoperire. SWIFT furnizează circa 20 de miliarde de mesaje pe an, activează în 200 de țări, așa că replicarea lui este posibilă, dar nu cred este foarte eficientă”, a declarat Bessel Kok, unul dintre fondatorii SWIFT și fost director executiv al SWIFT. 

Notă editorială: Bessel Kok este acum președintele Consiliului de Supraveghere care deține The Moscow Times.

„Există întotdeauna lacune dacă pachetul de sancțiuni nu este complet”, a adăugat Kok într-un interviu acordat marți pentru The Moscow Times.

Cum va afecta economia rusă decuplarea Sberbank de la sistemul SWIFT ?

Decuplarea băncii Sberbank de la sistemul SWIFT va avea în continuare un impact atât asupra Rusiei, cât și asupra Occidentului. 

„Dacă băncile europene nu pot comunica cu băncile rusești prin SWIFT, nu pot plăti facturile companiilor ruse, iar acele companii nu sunt plătite”, a spus Kok, adăugând că măsurile ar dăuna sistemului comercial global.

„Este un fel de alternativă la embargo. Este destul de eficient. Este o sancțiune severă”, a adăugat acesta. 

Citește și: SWIFT, „arma” de care Rusia se teme cel mai mult. De ce este considerată „opțiunea nucleară”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...