Video „Ce alegi: hrană sau căldură?” Cu facturi chiar și de 5 ori mai mari, britanicii sunt speriați de iarna ce se apropie

Deutsche Welle Data publicării:
sotii waterhouse
Soții Waterhouse au primit deja facturi de 5 ori mai mari și nu știu cum se vor descurca la iarnă Foto: captură video

Problemele economice sunt tot mai mari în Marea Britanie. Inflația ridicată și prețurile mari ale energiei afectează bugetele gospodăriilor. Din ce în ce mai mulți oameni nu-și mai pot plăti facturile la gaz sau electricitate. Unii se simt de-a dreptul abandonați. Este cazul soților Natasha și Gary Waterhouse, care se tem de iarna ce vine. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.

Lincolnshire – Midlands, Anglia. Aici e satul Morton, unde locuiesc Gary și Natasha Waterhouse. Operația de cancer a lăsat-o pe Natasha cu un handicap sever, așa că Gary a renunțat la slujba sa de taximetrist, pentru a avea grijă de ea.

Cei doi soți ne arată factura de gaz și electricitate. Înainte plăteau echivalentul a 36 de euro pe lună, iar acum factura depășește 200. Și alte creșteri de prețuri se anunță până la iarnă.

„Acum ne facem planuri ce camere putem încălzi. S-ar putea să fim nevoiți să ne îmbrăcăm cu mai multe rânduri de haine și să folosim pături ca să ne țină de cald”, spune Natasha Waterhouse.

Vor primi de la stat o plată unică echivalentă cu aproximativ 1.200 de euro. Dar nu este suficient. Vor trebui să fie cumpătați cu alimentele și să se limiteze la supermarketurile cu prețuri mici.

„Prețurile au crescut astronomic. Facem cumpărături cu mare atenție. Și gătesc mai multe feluri de mâncare ca să avem porții la congelator pentru săptămânile următoare”, arată Gary Waterhouse.

Când banca de alimente nu mai face față cererii...

În Marea Britanie, inflația a atins un nivel maxim al ultimilor 40 de ani, de peste 10 la sută. De exemplu, laptele degresat este cu 34 la sută mai scump decât anul trecut.

În condițiile în care prețurile la energie se triplează sau cresc și de patru ori, sute de mii de oameni riscă să se confrunte cu așa-numita sărăcie energetică.

Pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, William McGranaghan a înființat o bancă de alimente. El spune că vin chiar mai mulți oameni decât în timpul pandemiei. De la șomeri și angajați, la persoane care desfășoară activități independente - toți au nevoie de donații.

„Uneori nu avem suficientă mâncare. Și trebuie să întoarcem din drum familii, fără a le oferi o porție de mâncare. Când vezi o mamă sau un tată care nu are suficientă mâncare pentru a pregăti cina, ți se rupe inima. Uneori.... e greu”, mărturisește William McGranaghan, fondatorul băncii de alimente.

„E foarte dificil să supraviețuiesc în acest moment”

Roland e bolnav și nu mai poate lucra. Nu știe cum își va putea hrăni familia.

„E o mare problemă. Am un fiu și o soție și e foarte dificil să supraviețuiesc în acest moment”, mărturisește bărbatul.

Cea mai mare îngrijorare a lor e legată de iarna care vine, când vor trebui să înceapă să încălzească locuința. „E înspăimântător, pentru că te gândești doar cum o să faci rost de bani ca să te încălzești și cum o să faci rost de bani pentru a cumpăra mâncare. Ce alegi, hrană sau căldură?” - explică Mandy, o altă localnică.

„Cred că ne va fi foarte greu. Nu vreau să plâng. Încercăm să trăim ca niște oameni decenți”, spune Zahia.

Cafeaua a devenit un produs de lux

Cei mai săraci sunt și cei mai afectați de scumpiri. Dar și clasa de mijloc are de suferit.

În nordul Angliei, Susannah și Dave Morgan locuiesc lângă York cu cele două fiice ale lor. Factura de electricitate s-a triplat, iar un litru de combustibil costă echivalentul a 2,10 euro. Familia e nevoită să-și limiteze cheltuielile, inclusiv în ceea ce îi privește pe copii.

„Suntem într-o zonă rurală. Tot ceea ce vrem să facem se află la o anumită distanță. Așa că dacă vor să meargă la înot, trebuie să plătim orele, plus benzina pentru a ajunge acolo”, spune Dave Morgan.

Cuplul administrează un serviciu de abonamente online pentru cafea de calitate superioară. Și se tem că această criză le va afecta afacerea.

„Costurile de trai tot mai ridicate i-au făcut pe toți să se gândească pe ce cheltuiesc. Așa că noi am devenit un produs de lux. Și poate că oamenii se vor uita la banii din cont și vor spune: Nu voi cumpăra cafeaua aceea”, spune îngrijorată Susanna Morgan.

Mai ales că prețul cafelei a crescut în toată lumea. Susanna vinde acum o pungă de 500 de grame de boabe de cafea cu 19 lire sterline în loc de 17

„Când am majorat prețurile pentru clienții noștri ne-am gândit și la salariile angajaților, pentru că înțelegem că trebuie să își achite combustibilul, facturile de electricitate, chiriile” - explică ea.

Oamenii sunt tot mai furioși

Multe alte întreprinderi sunt reticente în a majora salariile acum, ceea ce a provocat proteste ale muncitorilor în întreaga țară. Filmăm la sindicate și grupuri de stânga organizatoare ale unui protest într-un club din Battersea, în Londra. Sub deviza „Destul e destul”, ei vor să lupte pentru salarii echitabile.

„Se naște o mișcare de protest, oamenii sunt furioși. Costul vieții crește vertiginos în Marea Britanie, iar politicienii din ambele tabere nu fac nimic în această privință”, spune Luke West.

Peste 113.000 de britanici s-au alăturat deja mișcării, care promite că se opune marilor corporații și parlamentarilor. Cu toții îl admiră pe Mick Lynch. Sindicatul său feroviar a condus greve care au dus la blocarea unor mari regiuni din Marea Britanie.

„Clasa muncitoare s-a întors. Nu ne-am întors doar ca idee. Ne-am întors ca mișcare. Ne-am întors ca energie. Și refuzăm să mai fim săraci. Refuzăm ca toată lumea să fie săracă. Victorie pentru clasa muncitoare!” - proclamă sindicalistul Mick Lynch.

Până de curând, Natasha și Gary i-au susținut pe conservatori. Dar partidul i-a dezamăgit profund.

„Nu se uită la oamenii din clasele inferioare, clasele de mijloc. Ei sunt cei care vor avea de suferit”, spune Natasha Waterhouse.

„Se ceartă între ei și nu se concentrează asupra lucrurilor cu adevărat importante, și anume oamenii din această țară”, adaugă soțul ei..

Oameni ca Natasha și Gary Waterhouse și ca alte sute de mii nu au habar cum vor trece prin această iarnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri