Şefa Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a declarat că aceasta va introduce şi va vota în săptămâna în curs o rezoluţie asupra puterilor militare, pentru a limita acţiunile militare ale preşedintelui Donald Trump cu privire la Iran, informează luni Reuters, citat de Agerpres.
„Această rezoluţie este similară rezoluţiei introduse de senatorul Tim Kaine în Senat”, a spus Pelosi într-un comunicat emis duminică seara. „Ea reafirmă responsabilităţile de supraveghere ale Congresului, mandatând ca în cazul în care nu mai este întreprinsă nicio acţiune a Congresului, ostilităţile militare ale Administraţiei (Trump - n. red.) la adresa Iranului să înceteze în termen de 30 de zile”, a precizat ea.
Este de aşteptat ca rezoluţia să fie susţinută în Camera Reprezentanţilor condusă de democraţi, însă este mai puţin probabilă perspectiva ca ea să treacă de Senat, care este controlată de republicanii ce îl susţin pe Trump, dintre care mulţi au declarat că aprobă acţiunea preşedintelui cu privire la Iran.
Parlamentul Irakului a votat, duminică, pentru expulzarea trupelor americane şi altor trupe străine din ţară, în condiţiile în care reacţia împotriva uciderii de către SUA, vineri, a influentului general iranian se amplifică, iar Trump şi-a reiterat ameninţările de a viza situri culturale iraniene dacă Teheranul se va răzbuna pentru uciderea lui Soleimani.
Donald Trump a ameninţat de asemenea cu sancţiuni împotriva Irakului şi a spus că, dacă trupelor americane li se va cere să plece, atunci guvernul irakian va trebui să-i plătească Washingtonului costurile pentru „baza aeriană extraordinar de scumpă” din Irak.