Călătorii din țări non-UE scutiți de viză vor avea nevoie de autorizație. Cele 60 de state vizate de noua lege
Data actualizării: Data publicării:
Cetăţenii din ţări non-UE scutiţi de obligația de a deține viză vor fi obligați să obțină o autorizație înainte de a călători în UE, conform noilor reguli votate joi de către Parlamentul European.
Noul Sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile/European Travel Information and Authorisation System (ETIAS), care ar trebui să fie operațional în anul 2021 va permite controale avansate asupra călătorilor care nu au nevoie de viză, urmând să nu le se permită accesul celor despre care se consideră că prezintă riscuri de securitate sau migraţie neregulamentară, precum şi riscuri epidemice.
Cetăţenii din peste 60 de state şi teritorii, scutiți de viză de intrare în UE, vor avea obligația de a completa un formular electronic înainte de călătoria planificată, formular care va conține datele lor personale (inclusiv numele, data şi locul nașterii, sex şi naționalitate), informaţii referitoare la documentul de călătorie (valabilitate, ţară emitentă), adresa de domiciliu şi date de contact, precum şi prima ţară de intrare în UE.
Autorizația de călătorie va costa 7 euro - este gratuită pentru persoanele sub 18 ani şi peste 70 de ani - şi va fi valabilă pe o perioadă de 3 ani, sau până la data de expirare a documentului de călătorie.