Cadavrele a 410 civili au fost găsite în regiunea Kiev, anunță procurorul general al Ucrainei

Data publicării:
procurorul general al ucrainei profimedia-0672578301 (1)
Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova Foto: Profimedia Images

Cadavrele a 410 civili au fost găsite în teritoriile din regiunea Kiev unde forţele ucrainene au recâștigat, recent, controlul după retragerea trupelor ruse, a anunţat duminică procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.

„Cadavrele a 410 civili au fost evacuate din teritoriile eliberate” din jurul capitalei, „iar experţii medico-legali au examinat deja 140 dintre ele”, a spus ea într-o declarație transmisă de mai multe posturi de televiziune ucrainene, relatează Agerpres.

Irina Venediktova a dat de înţeles însă că există, fără îndoială, mult mai multe cadavre care nu au fost încă recuperate pentru a fi supuse unei expertize.

În paralel, sunt căutate mărturii în rândul populaţiei locale şi sunt adunate probe foto şi video, a adăugat procurorul general.

Numai în oraşul Bucea (Bucha), la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, au afirmat autorităţile ucrainene.

Acestea au acuzat duminică armata rusă că a comis un „masacru” în această localitate şi „orori” în regiunile care au fost eliberate de invadatorii ruși.

Ucrainenii au preluat controlul asupra întregii regiuni a Kievului după retragerea soldaţilor ruşi din oraşe-cheie din jurul capitalei, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării ucrainean.

Comunitatea internațională, șocată de ororile din Ucraina

Liderii occidentali și organizațiile internaționale au condamnat duminică, în cei mai duri termeni, ororile descoperite în Ucraina.

NATO le califică drept acte „oribile” și „absolut inacceptabile”, Germania cere să se facă lumină asupra „crimelor comise de armata rusă” împotriva civililor, în timp ce Franța spune că autoritățile ruse vor trebui să răspundă pentru aceste crime.

La rândul ei, România, prin vocea ministrului de externe Bogdan Aurescu, cere ca autorii atrocităților din Ucraina să fie trași la răspundere de justiția internațională. România sprijină, în acest sens, o anchetă amănunțită demarată de Curtea Penală Internațională, spune Bogdan Aurescu.

În Moldova, președinta Maia Sandu s-a declarat șocată de masacrul comis de invadatorii ruși în orașul ucrainean Bucea și a anunțat că decretează zi de doliu național în memoria victimelor de până acum ale războiului din Ucraina.

Rusia a respins însă, duminică, acuzaţiile Ucrainei că a ucis civili în oraşul ucrainean Bucea din apropiere de Kiev şi susţine că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev.

Citiți și: VIDEO & FOTO Crimele de război ale armatei lui Putin în Ucraina. Gropi comune şi civili executaţi la Bucha, lângă Kiev

Masacrul de la Irpin. Ruşii sunt acuzaţi că au împuşcat femei şi au trecut cu tancul peste ele

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La câţi metri de bloc se pot face parcări pentru maşini. Detaliul din lege de care trebuie să se ţină cont
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Povestea lui Mani Gyenes, românul cu patru victorii în Raliul Dakar
Newsweek
Care pensii scad la Mica Recalculare? Dacă ai muncit în aceste condiții pierzi bani EXEMPLU
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”