Bulgarii au fost pedepsiți după ce au vrut să plece în provincie cu acte false de derogare. Măsura fără precedent luată la Sofia

Data publicării:
Piata Parlamentului din Sofia, Bulgaria
Piata Parlamentului din Sofia, Bulgaria. FOTO: Getty Images

Bulgaria a interzis joi seară locuitorilor capitalei, Sofia, să părăsească oraşul pentru lungul weekend de Paştele ortodox, după o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 în ţară, una din cele mai puţin lovite din Europa, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Cu începere de la miezul nopţii, interzicem pe termen nelimitat orice intrare sau ieşire din Sofia pentru toate autovehiculele de transport de pasageri", a anunţat ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, într-o conferinţă de presă.

Derogări sunt acordate camioanelor transportând mărfuri şi maşinilor de salvare, a precizat el. Angajaţii care trebuie să meargă la locul de muncă vor avea permisiunea, numai între anumite ore şi pe baza unui document justificativ.

Restricţia a fost impusă după ce numeroşi locuitori din capitală au decis miercuri şi joi să plece cu maşinile în provincie pentru weekendul de Paştele ortodox.

Până în prezent, bulgarii au avut dreptul să se deplaseze, pe baza unor acte doveditoare, la locul de muncă, din motive medicale sau pentru a acorda ajutor unei rude bolnave.

Ministrul de interne, Mladen Marinov, a denunţat însă faptul că mulţi bulgari au prezentat acte falsificate de derogare. "Peste 5.000 de şoferi au fost întorşi din drum pentru că nu au putut justifica necesitatea deplasării lor", a criticat el.

Bulgaria este deocamdată una din ţările europene cel mai puţin afectate.

Ea a fost una din primele ţări din Europa care au impus izolarea, de la 13 martie, şi numără 800 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 38 de decese înregistrate.

Potrivit autorităţilor, un vârf al pandemiei este aşteptat după Paşte, la sfârşitul lui aprilie.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri