Britanicii trebuie să decidă dacă vor să revină la sistemul imperial de măsură. „Gândim în livre, dar trebuie să vindem în kilograme”

Data publicării:
oameni cu umnrela cu steagul angliei
Foto: Profimedia

Guvernul britanic a confirmat vineri că va lansa o procedură de consultare a publicului care ar putea deschide calea pentru o utilizare mai mare a unităţilor de măsură din sistemul imperial, în locul celor folosite în Uniunea Europeană.

Planurile privind „revizuirea regulilor UE împovărătoare” vor restabili „bunul simţ”, susţine Departamentul pentru Afaceri, Energie şi Strategie Industrială, potrivit Agerpres.

Directiva UE privind greutăţile şi unităţile de măsură a intrat în vigoare în 2000, iar comercianţii sunt obligaţi prin lege să utilizeze sistemul metric la vânzările pe bază de greutate sau pentru măsurarea produselor proaspete. În continuare este legal să evalueze bunurile în livre şi uncii, dar acestea trebuie afişate în paralel cu preţul în grame şi kilograme, exceptând un număr limitat de cazuri.

Perioada de consultare, care va dura 12 săptămâni, va analiza cum ar putea fi modificate aceste reglementări, dând comercianţilor o mai mare libertate cu privire la modul cum stabilesc preţul pentru produsele proaspete.

Consultarea este destinată să determine avantajele şi dezavantajele pentru a permite ca, de exemplu, legumele să fie vândute numai în livre sau în primul rând în livre şi mai puţin în echivalentul din sistemul metric.

Guvernul de la Londra şi-a anunţat intenţia de a revizui prevederile referitoare la unităţile de măsură din sistemul imperial încă din luna septembrie a anului trecut, ca parte a unui proces de revizuire a cadrului de reglementare după Brexit.

„În timp ce noi ne gândim la fructe şi legume în termeni de livre, moştenirea regulilor UE înseamnă că legal trebuie să le vindem în kilograme. Consultarea lansată astăzi va ajuta magazinele să îi deservească clienţi în modul preferat de clienţi”, a spus ministrul pentru Afaceri, Paul Scully.

Însă iniţiativa guvernului nu a fost lipsită de critici. Un important reprezentant al Partidului Conservator şi totodată patron de lanţuri de supermarketuri, Stuart Alan Ransom Rose, baronul Rose de Monewden, a apreciat că ideea de a reveni la unităţile de măsură din sistemul imperial „este complet absurdă”, în timp ce preşedintele grupului de supermarketuri Asda a apreciat şi el că modificarea nu va face decât să mulţumească „o mică minoritate care lucrează din greu pentru revenirea la trecut”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri