Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a atras atenția, vineri, la conferința pentru climă COP27 din Egipt, că criza climatică cu care se confruntă planeta este o amenințare existențială pentru omenire. Totodată, președintele american a promis că SUA își vor respecta angajamentele în lupta împotriva schimbărilor climatice, relatează Reuters.
„Criza climatică este despre securitatea umană, securitatea economică, securitatea mediului, securitatea naţională şi însăşi existenţa planetei”, a spus Biden, înainte de a evidenţia măsurile pe care le iau SUA, al doilea cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume.
„Ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii, pot spune cu încredere că SUA îşi vor atinge ţintele privind reducerea emisiilor cu 50-52% până în 2030”, a mai declarat liderul de la Casa Albă.
„Toate ţările trebuie să facă mai mult. La această reuniune, trebuie să ne reînnoim şi să ne sporim ambiţiile privind clima”, a precizat el.
Prin discursul său, a urmărit să le reamintească reprezentanţilor reuniți la Sharm el-Sheikh să nu abandoneze obiectivul de a menţine creşterea medie a temperaturii globale până la +1,5 grade Celsius, pentru a evita cele mai puternice efecte ale încălzării planetei. Apelul său vine în contextul în care o serie de alte crize - de la războiul din Ucraina, la inflaţia galopantă - distrag atenţia internaţională de la criza climatică.
„Pe acest fundal, este mai urgent ca oricând să ne întărim angajamentele privind clima. Războiul dus de Rusia nu face decât să amplifice urgenţa nevoii ca lumea să scape de dependenţa de combustibilii fosili”, a afirmat Biden. Discursul său de la COP27 a durat 22 de minute şi a fost întrerupt câteva secunde de activişti împotriva energiilor fosile.
Acordul de la Paris privind clima urmăreşte să limiteze încălzirea globală la cel mult +2 grade Celsius comparativ cu epoca preindustrială, iar dacă este posibil, chiar la +1,5 grade Celsius.
Textul prevede împărţirea responsabilităţii, dar „face diferenţe” între ţări în acest cadru. Totuşi, ţările în curs de dezvoltare le reamintesc cu regularitate ţărilor dezvoltate de responsabilitatea lor în privinţa emisiilor, cerându-le să facă mai mult.
„Nu mai putem invoca ignoranţa în privinţa consecinţelor acţiunilor noastre sau să continuăm să facem aceleaşi greşeli”, a insistat preşedintele american.
În contextul în care americanii au votat, marţi, în alegerile intermediare, Biden nu a fost prezent, luni şi marţi, la COP27, summitul care reuneşte o sută de şefi de stat şi de guvern la Sharm el-Sheikh.
El a făcut o scurtă escală în Egipt înainte de a se deplasa în Cambodgia pentru un summit al ASEAN şi în Indonezia pentru summitul G20.
Editor : Adrian Dumitru