Biden a anunțat că SUA scot pe piață 180 de milioane de barili de petrol din rezerva sa strategică

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden
Joe Biden, președintele Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

Președintele Joe Biden a anunțat, joi seară, eliberarea pe piață a unui număr fără precedent de barili de petrol din rezerva strategică a Statelor Unite, cea mai mare de la crearea acestei în 1974 – 180 de milioane de barili de petrol, pe parcursul a șase luni, scrie BBC.

Deja de la momentul anunțului, prețul petrolului a început să scadă. Decizia președintelui american este menită să amelioreze situația dificilă creată pe piețele globale de invazia rusească în Ucraina.

Este puțin probabil, însă, ca eliberarea acestor rezerve, aproximativ un milion de barili pe zi, să rezolve pe de-a întregul criza energetică cu care se confruntă lumea în aceste momente.

Președintele Biden a precizat că măsura va fi urmată de alte acțiuni pentru creșterea producției americane de petrol.

După anunțul președintelui SUA, prețurile petrolului au început să scadă – de exmplu la 103 dolari pe baril la West Texas Intermediate și 108 dolari la Brent Crude.

Totuși, este puțin probabil că eliberarea acestor rezerve să fie suficientă pentru a compensa pierderea petrolului rusesc, Rusia fiind al doilea cel mai mare exportator, după Arabia Saudită.

La Brent Crude, barilul de petrol se afla la 139 de dolari pe baril, la începutul lunii, la puțin timp după începerea invaziei rusești în Ucraina. De atunci, deși prețurile au mai scăzut, ele sunt în continuare cu 70% mai mari decât erau în aceeași perioadă, anul trecut.

SUA, cel mai mare producător global de petrol, pompează, în prezent, 11,7 milioane de barili pe zi, însă această cifră nu este suficientă pentru a satisface cererea la nivel global.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un copil de 12 ani, fără ezitare, a luat arma și a tras pentru a-și salva tatăl din...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
Newsweek
Cât costă să trimiți copilul la o universitate în Anglia? De ce tarifele vor sări în aer?
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei