Bătută și dusă în labirintul de tuneluri din Gaza. Una dintre ostaticele eliberate de Hamas a făcut azi dezvăluiri

Data actualizării: Data publicării:
Yocheved Lifshitz
Una dintre ostaticele eliberate recent din mâinile Hamas le-a povestit jurnaliștilor momentele teribile prin care a trecut în atacul din 7 octombrie și, după aceea, în captivitate. Femeia a fost bătută și dusă în labirintul de tuneluri din Gaza. FOTO: Profimedia Images

Una dintre ostaticele eliberate recent din mâinile Hamas le-a povestit jurnaliștilor momentele teribile prin care a trecut în atacul din 7 octombrie și, după aceea, în captivitate. Femeia a fost bătută și dusă în labirintul de tuneluri din Gaza.

O conferință de presă s-a desfășurat azi la un spital din Tel Aviv, unde Yocheved Lifschitz, în vârstă de 85 de ani a fost dusă după ce a fost eliberată aseară. Llifshitz a fost ţinută captivă în Gaza timp de mai bine de două săptămâni înainte de a fi eliberată.

"A fost dificil, dar vom trece peste asta", a spus ea, povestind jurnaliştilor experienţa sa. Vorbind în ebraică şi stând alături de fiica sa, care a tradus în engleză, Lifshitz a descris cum a fost capturată de luptătorii Hamas în timpul atacului brutal al acestora asupra Israelului, în 7 octombrie.

Ea a spus că a trecut "prin iad", a fost capturată de luptători Hamas pe motociclete şi, la un moment dat, a fost bătută cu bâte şi forţată să meargă pe jos. Cu o voce abia şoptită, fosta prizonieră a Hamas a spus că a intrat apoi într-o reţea de tuneluri, "ca o pânză de păianjen".

Sharone Lifschitz, fiica ei, le-a tradus jurnaliștilor declarațiile femeii: "Foarte mulți oameni au pătruns prin gard - un gard care a costat 2,5 miliarde de shekeli (578 milioane de euro, n.red.) și care nu a contat deloc.

A fost pusă pe o motocicletă și a traversat așa câmpul. Un bărbat stătea în fața ei și un altul în spate și a fost lovită cu bețele, până au ajuns la tuneluri. Acolo, au mers câțiva kilometri pe un teren umed.

Este o rețea uriașă de tuneluri, arată ca o pânză de păianjen."

Sharone Lifschitz, care locuieşte la Londra, a declarat pentru canalul britanic de televiziune că mama ei, care are 85 de ani şi a fost eliberată împreună cu cetăţeana israeliană Nurit Cooper, în vârstă de 79 de ani, "pare că este în regulă".

"Este foarte lucidă şi foarte dispusă să împărtăşească informaţii, să transmită informaţii familiilor altor ostatici cu care a fost", a menţionat ea.

Femeia a mai spus că familia încă nu are vești despre tatăl ei, Oded Lifschitz, în vârstă de 83 de ani, "un bărbat foarte implicat în drepturile palestinienilor care a lucrat pentru pace cu vecinii noştri".

"Sper că au grijă de el şi că va avea ocazia să vorbească, pentru că vorbeşte bine arabă, deci poate comunica foarte bine cu cei de acolo. Cunoaşte mulţi oameni în Gaza şi Cisiordania. Vreau să cred că va fi OK. Mama mi-a povestit că au avut grijă de ei şi că au şi un doctor acolo, aşa că asta aduce multă uşurare multora", a declarat ea, citată de dpa.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani