Video Momentul în care cele două ostatice israeliene sunt eliberate de Hamas

Data publicării:
2 ostatice israeliene incadrate de 2 teroristi hamas cu arme si cagule
Cele două femei în vârstă au fost eliberate din „motive umanitare”, potrivit Hamas. Sursă foto: captură video X

Organizația islamistă Hamas a publicat un video după ce le-a eliberat pe cele două femei luate ostatice în timpul atacului terorist de pe 7 octombrie. Femeile, în vârstă, par să fie într-o stare bună, iar una dintre ele chiar i-a strâns mâna unui luptător Hamas înarmat în momentul despărțirii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Hamas a publicat în această seară (luni seară - n.r.) imagini care arată cum au eliberat două ostatice, Nurit Cooper, 79 de ani, și Yocheved Lifshitz, 85 de ani, care au fost predate Crucii Roșii Internaționale în sudul Fâșiei Gaza, din «motive umanitare», în urma negocierilor cu Egiptul și Qatar; după ce au fost eliberate, au fost transportate în Egipt, unde în curând li se va permite să treacă granița în Israel, însă se crede că ambii lor soți sunt în continuare ostatici ai Hamas”, se arată într-o postare OSINTdefender pe rețeaua X.

Imaginile arată cum cele două femei în vârstă sunt conduse de doi luptători Hamas înarmați, cu cagule pe față, și predate unui echipaj de la Crucea Roșie. Ele primesc niște batoane de ciocolată sau napolitane și un pahar cu apă sau ceai.

La despărțire, una dintre femei îi strânge mâna militantului Hamas care a condus-o la ambulanța Crucii Roșii.

Cele două vârstnice au ajuns ulterior la un spital în Tel Aviv.

Sharone Lifshitz, fiica lui Yocheved Lifshitz a declarat pentru BBC că „foarte emoționată” de știrea eliberării mamei sale, în timp ce se îndrepta cu un avion spre Tel Aviv.

„Tocmai am văzut fotografii cu mama mea. Sunt foarte îngrijorată pentru tatăl meu. E o emoție foarte amestecată... Sunt nerăbdătoare să aflu despre alți membri ai kibbutzului cu care ar fi putut fi mama mea. Avem încă peste 200 de persoane ținute ostatice și nu ne putem opri până nu le aducem pe toate înapoi. Este minunat să o văd pe mama mea. Sunt atât de mândră de ea. Acest lucru este la o altă scară. Nu există nimic care să te pregătească pentru un masacru cu sute de morți”, a spus ea, potrivit BBC.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...