Bashar al-Assad a trimis la Ambasada României o medalie pe care o înapoiază Franței
Data publicării:
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, s-a folosit de Ambasada României în ţara sa pentru a returna Franţei Legiunea de Onoare. Decoraţia a fost predată reprezentantului diplomatic al României de un oficial al Ministerul sirian al Afacerilor Externe.
Mesajul transmis a fost că liderul de la Damasc nu se simte onorat de această distincţie, după ce Franţa a participat la raidul aerian american de sâmbăta trecută. „Nu este o onoare pentru preşedintele Assad să poarte o decoraţie acordată de o ţară care este sclav al Statelor Unite, care susţin teroriştii”, afirmă Preşedinţia siriană.
Ambasada României la Damasc nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că reprezintă interesele franceze în Siria, după ce Parisul şi-a închis reprezentanţa diplomatică în 2012.
Gestul preşedintelul sirian vine, însă, după ce Franţa anunţase deja că a demarat procedurile pentru retragerea Legiunii de Onoare lui Bashar al-Assad. Ea îi fusese acordată în 2001 de către preşedintele Jaques Chirac, la puțin timp după ce Bashar al-Assad venise la conducere în locul tatălui său, Hafez al-Assad.
De la începutul crizei din Siria, România, singura ţară care şi-a menţinut permanent funcţională misiunea diplomatică de la Damasc, a acordat asistenţă consulară în mai multe rânduri unor cetăţeni occidentali, la solicitarea statelor lor de origine. Majoritatea statelor occidentale şi-au retras personalul de la ambasadele din Siria.