Armata israeliană (IDF) a declarat marţi că a găsit în sistemul extins de tuneluri de sub Fâşia Gaza dovezi ale fluxurilor de bani între Iran şi organizaţia islamistă palestiniană Hamas.
Purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat că soldaţii israelieni au descoperit documente care dovedesc transferuri în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari din Iran către Hamas şi liderul său din Fâşia Gaza, Yehya al-Sinwar, din 2014 până în 2020.
Forţele armate au publicat şi fotografii ale mai multor documente, precum şi fotografii cu plicuri şi numerar. Informaţia nu a putut fi verificată în mod independent.
„Acesta este un alt exemplu al modului în care Iranul exportă teroarea în Orientul Mijlociu”, a spus Hagari, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
„Teroarea pe care Iranul o exportă şi o produce este o problemă globală”, a mai spus oficialul israelian.
Israelul este inamicul declarat al Iranului încă de la Revoluţia islamică din 1979. Alături de alte miliţii, precum Hezbollah în Liban şi rebelii houthi în Yemen, Hamas face parte din aşa-numita „Axă a rezistenţei”, o reţea de grupuri care luptă împotriva Israelului şi care primeşte sprijin financiar şi material de la Teheran, notează dpa.
Editor : Bogdan Păcurar