Armata israeliană a găsit și distrus o ascunzătoare a liderului Hamas. Tunel lung de 200 de metri, cu camere de odihnă şi rugăciune

Data actualizării: Data publicării:
tunel distrus ezgif.com-optimize (6)

Forţele de apărare israeliene (IDF) au anunţat că au localizat şi distrus o ascunzătoare aparţinând liderului Hamas Yahya Sinwar în nordul Fâşiei Gaza. Este vorba despre un apartament împreună cu un sistem de tuneluri de mari dimensiuni aflat sub acesta.

Apartamentul, situat la periferia oraşului Gaza, a fost găsit de Brigada 14 blindată de rezervă şi investigat ulterior de unitatea de elită de geniu de luptă Yahalom, care a găsit un puţ de tunel, relatează The Times of Israel, potrivit News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

IDF spune că a făcut „multe descoperiri” în apartament care indică faptul că acesta a fost folosit de Sinwar ca ascunzătoare.

Puţul era săpat până la o adâncime de 20 de metri şi ducea la un tunel lung de 218 metri cu mai multe ramificaţii, potrivit IDF.

Pasajele subterane dispuneau de electricitate, sisteme de filtrare a aerului, instalaţii sanitare, camere de odihnă şi de rugăciune şi alte echipamente menite să le permită membrilor de rang înalt ai Hamas să rămână ascunşi pentru perioade lungi de timp.

Tunelul a fost distrus ulterior de către geniştii de luptă, a precizat armata israeliană.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri