Armata din Taiwan a actualizat ghidul de apărare civilă lansat anul trecut și a adăugat un capitol despre cum pot fi identificați soldații chinezi, în funcție de uniforme sau anumite trăsături, scrie Reuters.
În aprilie 2022, armata taiwaneză a lansat pentru prima dată un ghid de apărare pentru populație, oferind cetățenilor indicații de supraviețurire în cazul unui război.
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a primit reacții după publicarea ghidului, în care se cerea să se prezinte mai bine scenariile de război, având în vedere războiul din Ucraina.
Una dintre modificările făcute include imagini cu soldați taiwanezi și „soldați inamici” care poartă uniforme militare ale armatei Chinei.
Soldații taiwanezi sunt prezentați zâmbind, în timp ce cei chinezi au o expresie severă pe față. ”De fapt, este destul de greu să îi diferențiem”, a declarat Shen Wei-chih, directorul Agenției de Mobilizare a Apărării.
Potrivit ghidului, se presupune că soldații chinezi vor purta uniforme ale Armatei Populare de Eliberare. Experții susțin că trupele forțelor speciale pot purta uniforme diferite în cazul în care ar încerca să se infiltreze în Taiwan în timpul unei invazii.
Serviciile de urgență din Taiwan, inclusiv poliția, sunt de asemenea prezentate în noul manual, care va fi disponibil pentru descărcare și va fi tradus și în limba engleză.
Ghidul taiwanez arată cum pot fi localizate adăposturi aeriene prin intermediul aplicațiilor de pe telefoanele mobile, dar și provizii de apă și hrană. Totodată, oferă sfaturi despre cum se alcătuiește în caz de urgență o trusă de prim ajutor. Totodată, ghidul conține imagini cu sfaturi de supraviețuire în cazul unui atac militar, spre exemplu, felul în care poate fi recunoscută o sirenă de atac aerian și modul corect de adăpostire de rachete.
Redactarea ghidului a început înainte ca Rusia să atace Ucraina, eveniment care a stârnit dezbateri privind implicațiile în cazul Taiwanului și a adus în atenție modalități de a crește nivelul de pregătire, precum antrenarea rezerviștilor. "Oferim informații privind felul în care ar trebuie să reacționeze cetățenii în cazul unui crize militare sau a unor posibile dezastre", declara atunci Liu Tai-yi, un oficial taiwanez care face parte din echipa de mobilizare a apărării.
Aceste măsuri ajută oamenii să se pregătească și să supraviețuiască, adăuga el. Liu Tai-yi spunea că ghidul, care este inspirat de ghiduri similare emise de autoritățile din Suedia și Japonia, va fi actualizat pe viitor cu noi informații privind adăposturi, spitale și magazine cu bunuri de primă necesitate.
Editor : G.M.