Armata a intrat peste parlamentarii din El Salvador. Militarii au cerut, cu armele în mână, 100 de milioane de dolari

Data publicării:
armata-el-salvador-parlament-profimedia-0497483787
FOTO: STR / AFP / Profimedia

Poliţişti şi soldaţi înarmaţi până în dinţi au intrat cu forţa în parlamentul din El Salvador pentru a cere legiuitorilor să aprobe un împrumut de 109 milioane de dolari pentru echiparea mai adecvată a forţelor de ordine şi armatei, relatează BBC.

Militarii şi poliţiştii au pătruns în clădire în timp ce preşedintele ţării, Nayib Bukele se pregătea să ţină un discurs în faţa legislativului. Anterior, acesta le dăduse la dispoziţie şapte zile pentru a vota planul său de împrumuturi pentru poliţie şi armată.

Politicienii opoziţiei din El Salvador spun că faptul că lucrările parlamentare s-au făcut în prezenţa unor oameni înarmaţi este un act de intimidare fără precedent. El Salvador este ţara cu una dintre cele mai ridicate rate ale omorurilor din lume.

Majoritatea violenţelor sunt comise de grupări mafiote care operează în întreaga Americă centrală.

Bukele, care a intrat în funcţie în iunie 2019, a promis că se va ocupa de reducerea criminalităţii organizate şi a corupţiei care afecteatză puternic ţara central-americană. Liderul de 38 de ani vrea obţinerea acestui împrumut pentru a îmbunătăţi echipamentul poliţiei şi al armatei pentru lupta împotriva criminalităţii. Mai specific, banii ar urma să fie folosiţi pentru achiziţionarea de vehicule de poliţie, uniforme, echipament de supraveghere şi un elicopter.

Parlamentul a refuzat, însă, să înceapă dezbaterea asupra acestui proiect de lege. Fără a avea cvorum parlamentar, preşedintele şi-a chemat susţinătorii să pătrundă în clădirea legislativului, conform BBC. Peste 50 000 de demonstranţi pro-guvernamentali au ieşit în stradă în urma acestui apel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri