Video&Foto Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000 de infractori, trimiși în centrul mamut din El Salvador
Data actualizării: Data publicării:
El Salvador a trimis încă 2.000 de membri ai bandelor de infractori în cea mai nouă închisoare a țării. Vorbim de un centru de detenție mamut, care poate găzdui zeci de mii de prizonieri. Autoritățile au difuzat imagini cu aceștia, îmbrăcați sumar și forțați să alerge.
Autoritățile din El Salvador au deschis în ianuarie anul trecut una dintre cele mai mari închisori din America de Sud, în condițiile în care închisorile erau supra-aglomerate în urma infracționalității în creștere, care au în centru bande de crimă organizată.
CECOT (Centrul de izolare a terorismului) se află la 74 de kilometri distanță de capitala San Salvador. El Salvador avea în 2022 cei mai mulți oameni încarcerați la suta de mii de locuitori din lume, peste 1000. Pe următoarele poziții se află Cuba, cu 794 de oameni la suta de mii de locuitori, Rwanda cu 621, Turkmenistan cu 576 și Samoa Americană cu 538.
În El Salvador sunt mii de persoane care n-au mai primit vești de la rudele reținute de luni de zile. Unii îi caută prin imaginile sau clipurile video publicate de autorități sau, în cazul închisorilor de minimă securitate, îi caută cu privirea prin găurile din gard, scria BBC.
BBC nu a primit acces să intre în CECOT, însă a recreat detaliile închisorii pe baza fotografiilor și clipurilor video distribuite de guvernul salvadorian, presa locală - care a avut acces în închisoare înainte de deschidere, interviuri cu oficiali salvadorieni și informații oferite sub condiția anonimității de un inginer implicat în construcția închisorii.
Potrivit sursei citate, CECOT are 256 de celule, iar fiecare celulă poate găzdui până la 156 de deținuți. Paturile sunt metalice și suprapuse. Există în fiecare celulă două toalete complet expuse și două zone unde deținuții își pot spăla hainele. Nu există ventilatoare, aer condiționat sau ferestre.
Nu se cunoaște spațiul de care dispune un deținut în închisoare, însă planurile văzute de BBC Mundo indică o dimensiune de 7,4 metri pe 12,3 metri pentru fiecare celulă, adică o suprafață de 91 de metri pătrați. Asta înseamnă că fiecare deținut ar avea la dispoziție un spațiu persoanal de 0,58 metri pătrați. Crucea Roșie recomandă 3,4 metri pătrați pentru fiecare deținut. Autoritățile din El Salvador au anunțat că nu se așteaptă ca prizonierii din CECOT să fie eliberați vreodată.