Premierul, președintele și mai mulți miniștri din Bulgaria au intrat în carantină, după ce președintele Parlamentului, Nikola Minchev, a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunţat inspectorul șef de sănătate, Angel Kunchev, potrivit Reuters.
Inspectorul șef din sănătate, Angel Kunchev, a spus că toți participanții la Consiliul consultativ de securitate națională de luni erau sănătoși, dar că vor rămâne în autoizolare după ce președintele Parlamentului, Nikola Minchev, a fost testat pozitiv pentru coronavirus.
Alături de prim-ministrul Kiril Petkov și de președintele Rumen Radev, la reuniune au participat miniștrii de interne, de apărare și de finanțe, precum și un ministru adjunct de externe și membri de rang înalt ai principalelor partide politice.
„Premierul va fi în carantină, așa cum prevăd regulile”, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters.
Premierul Petkov își va continua activitatea de la distanță, în timp ce atribuțiile sale care necesită prezență vor fi preluate de vicepremierul Kalina Konstantinova, a precizat guvernul într-un comunicat.
Bulgaria a înregistrat în ultimele zile o creștere a numărului de infecții cu coronavirus, în condițiile în care varianta Omicron s-a răspândit în cea mai puțin vaccinată țară din Uniunea Europeană.
Marți, țara de la sud de Dunăre, ce are 7 milioane de locuitori, a raportat 6.761 de cazuri noi și peste 800 de persoane au fost transportate la spital.
Editor : I.C