Trei membri ai echipei de coordonare a luptei contra epidemiei de coronavirus de la Casa Alba, printre care epidemiologul Anthony Fauci, vor rămâne în autoizolare după posibile expuneri la virus, au anunţat sâmbătă mass-media americane, informează duminică AFP, citată de Agerpres.
Robert Redfield, directorul Centrului pentru prevenţia bolilor infecţioase (CDC), şi Anthony Fauci, consilier al preşedintelui Donald Trump, s-au plasat în carantină după ce au fost în contact cu persoane contaminate.
Al treilea responsabil este Stephen Hahn, care conduce Agenţia americană pentru securitatea alimentelor şi medicamentelor (FDA).
Aceste informaţii vin la o zi după anunţul conform căruia Katie Miller, purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintelui Mike Pence, a fost testată pozitiv la coronavirus.
SUA au înregistrat 1.568 de decese cauzate de coronavirus în ultimele 24 de ore, cifră care a majorat numărul total de morţi la 78.746, potrivit bilanţului dat publicităţii sâmbătă seara de Universitatea Johns Hopkins.
Potrivit acestei universităţi din Baltimore (est), 1.309.164 de cazuri au fost detectate în această ţară cea mai afectată de pandemie, dacă este să se dea crezare unor date care ar putea fi cu toate acestea subestimate şi în SUA, ca peste tot în lume, din cauza testărilor insuficiente.
Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a semnalat sâmbătă pe Twitter decesul a "trei tineri new-yorkezi", la o dată pe care nu a precizat-o, din cauza unei boli inflamatorii cu simptome apropiate de boala Kawasaki, legată probabil de COVID-19. Cuomo a anunţat un prim astfel de deces cu o zi înainte. "Chiar dacă acestea sunt rare, le cerem părinţilor să fie vigilenţi", a notat el.
Redactare G.M.