Amenințări între China și SUA după incidentul naval din Strâmtoarea Taiwan. „Când vin lupii sau şacalii, îi întâmpinăm cu pușca”

Data publicării:
nav china in fata distrugator american
Incident de securitate în strâmtoarea Taiwan. O navă militară a Chinei a tăiat calea unui distrugător SUA, la un pas să îl lovească. FOTO: Captură Digi24

Ministrul apărării de la Beijing a luat apărarea navei de război chineze care a tăiat calea unui distrugător american și unei fregate canadiene în timp ce traversau Strâmtoarea Taiwanului, spunând că astfel de patrule „pentru libertatea de navigație” sunt o provocare pentru China. Li Shangfu nu s-a ferit să treacă la amenințări transparente, citând versurile unui cântec chinezesc: „Când vin prietenii în vizită, îi întâmpinăm cu un vin bun. Când vin lupii sau şacalii, îi întâmpinăm cu pușca”, potrivit Politico.

În primul său discurs public internațional de la preluarea funcției de ministru al apărării în luna martie, generalul Li Shangfu a declarat duminică, la Conferinţa Dialogul Shangri-La privind apărarea şi securitatea în Asia-Pacific, că Beijingul nu are probleme cu „traversarea pașnică”, dar că „trebuie să prevenim încercările de a utiliza aceste patrule pentru libertatea navigației, această traversare pașnică, pentru a exercita hegemonia navigației”.

Secretarul apărării al SUA, Lloyd Austin, declarase cu o zi înainte, la același forum, că Washingtonul nu se va „clinti în fața intimidării sau a coerciției” din partea Chinei și va continua să navigheze și să survoleze periodic Strâmtoarea Taiwanului și Marea Chinei de Sud pentru a arăta că sunt ape internaționale, contracarând pretențiile teritoriale extinse ale Beijingului.

Sâmbătă, o navă de război americană echipată cu rachete ghidate și o fregată canadiană au fost interceptate de o navă de război chineză în timp ce traversau strâmtoarea dintre insula autonomă Taiwan, pe care China o revendică ca fiind teritoriul său, și China continentală. Nava chineză a depășit nava americană și apoi i-a „tăiat” fața la o distanță de aproximativ 150 de metri, într-un mod „peiculos”, conform Comandamentului Indo-Pacific al SUA.

În plus, SUA au mai arătat că, la sfârșitul lunii trecute, un avion de luptă chinez J-16 a „efectuat o manevră agresivă inutilă” în timp ce intercepta o aeronavă de recunoaștere a Forțelor Aeriene americane deasupra Mării Chinei de Sud, zburând direct în fața botului avionului.

Aceste incidente și cele anterioare au ridicat preocupări cu privire la posibilitatea unui accident care ar putea duce la o escaladare între cele două națiuni într-un moment în care tensiunile sunt deja ridicate.

Li: „Nu vom ezita niciodată să ne apărăm drepturile și interesele”

Ministrul chinez Li Shangfu a sugerat că SUA și aliații săi au provocat incidentul și ar trebui, în schimb, să se concentreze pe „a avea grijă de propriile lor spațiu aerian și ape teritoriale”.

„Cel mai bun mod este ca țările, în special navele de război și avioanele de luptă ale țărilor, să nu întreprindă acțiuni de închidere în jurul teritoriilor altor țări”, a spus el prin intermediul unui interpret. „Care este scopul de a merge acolo? În China, întotdeauna spunem: «Nu te amesteca în treburile altora»”.

Într-un discurs cuprinzător, Li a reiterat multe dintre pozițiile bine-cunoscute ale Beijingului, inclusiv revendicarea asupra Taiwanului, pe care l-a numit „inima intereselor noastre centrale”.

El a acuzat SUA și alții că se „amestecă în afacerile interne ale Chinei” prin furnizarea de sprijin și instruire în domeniul apărării pentru Taiwan și prin desfășurarea de vizite diplomatice de nivel înalt.

„China rămâne angajată pe calea dezvoltării pașnice, dar nu vom ezita niciodată să ne apărăm drepturile și interesele legitime și nu vom sacrifica interesele de bază ale națiunii”, a mai spus el.

„Așa cum spun versurile unui cunoscut cântec chinez: «Când vin prietenii în vizită, îi întâmpinăm cu un vin bun. Când vin lupii sau şacalii, îi întâmpinăm cu pușca».”

Austin: O strângere de mână cordială la cină nu înlocuiește o implicare substanțială”

În discursul său din ziua anterioară, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a prezentat în linii mari viziunea SUA asupra unui „Indo-Pacific liber, deschis și sigur într-o lume a regulilor și drepturilor”.

În urmărirea acestui obiectiv, Austin a declarat că SUA intensifică planificarea, coordonarea și pregătirea împreună cu „prietenii din Marea Chinei de Est până în Marea Chinei de Sud și Oceanul Indian”, cu obiective comune „de a descuraja agresiunea și de a consolida regulile și normele care promovează prosperitatea și previn conflictul”.

Li a ridiculizat această idee, afirmând că „o anumită țară adoptă o abordare selectivă a regulilor și legilor internaționale”.

„Îi place să impună propriile reguli altora”, a spus el. „Așa-numita sa «ordine internațională bazată pe reguli'» nu spune niciodată care sunt regulile și cine a făcut aceste reguli”.

În schimb, ministrul Li a spus despre China că „practicăm multilateralismul și urmărim cooperarea în beneficiul reciproc”.

Li este vizat de sancțiuni americane care fac parte dintr-un pachet larg de măsuri împotriva Rusiei - dar care preced invazia din Ucraina -, impuse în 2018 din cauza implicării lui Li în achiziționarea de către China a avioanelor de luptă și rachetelor antiaeriene de la Moscova.

Sancțiunile, care îl împiedică în mare măsură pe Li să facă afaceri în Statele Unite, nu îl împiedică să aibă discuții oficiale, au declarat oficialii americani din domeniul apărării.

Totuși, el a refuzat invitația lui Austin de a discuta în marja conferinței din Singapore, deși cei doi și-au strâns mâinile vineri, înainte de a se așeza de o parte și de alta la aceeași masă la deschiderea forumului.

Austin a declarat că acest lucru nu este suficient.

„O strângere de mână cordială la cină nu înlocuiește o implicare substanțială”, a spus Austin.

„O catastrofă insuportabilă pentru lume”

SUA au remarcat că începând cu 2021 - mult înainte ca Li să devină ministru al apărării - China a respins sau nu a răspuns la mai mult de o duzină de solicitări ale Departamentului Apărării al SUA de a discuta cu liderii de rang înalt, precum și la multiple solicitări de dialoguri permanente și angajamente la nivel de lucru.

Li a spus că „China este deschisă la comunicare între cele două țări și, de asemenea, între cele două armate”, dar, fără a menționa sancțiunile, a declarat că schimburile trebuie să se bazeze pe „respect reciproc”.

„Acesta este un principiu fundamental”, a spus el. „Dacă nu avem măcar respect reciproc, atunci comunicările noastre nu vor fi productive.”

El a recunoscut că orice „conflict sau confruntare severă între China și SUA va fi o catastrofă insuportabilă pentru lume”, și că cele două țări trebuie să găsească modalități de a îmbunătăți relațiile, spunând că acestea se află „la un nivel minim istoric”.

„Istoria a demonstrat în repetate rânduri că atât China, cât și Statele Unite vor beneficia de cooperare și vor suferi din cauza confruntării”, a spus el.

„China caută să dezvolte un nou tip de relație între marile puteri cu Statele Unite. În ceea ce privește SUA, acestea trebuie să acționeze cu sinceritate, să pună faptele în acord cu vorbele și să întreprindă acțiuni concrete împreună cu China pentru a stabiliza relațiile și a preveni o deteriorare ulterioară”, a mai declarat Li.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...