Ambasadorul SUA în Rusia: „Suntem în Groapa Marianelor în ceea ce privește relațiile diplomatice” dintre Washington și Moscova

Data publicării:
John Sullivan, ambasadorul SUA la Moscova portret prim plan
John Sullivan, ambasadorul SUA la Moscova. Foto: Profimedia

Invazia Ucrainei de către Rusia a făcut ca munca deja dificilă a lui John Sullivan ca ambasador al SUA la Moscova să fie și mai grea. Are de luptat cu amenințările Moscovei că va rupe relațiile cu Washingtonul și, în acest timp, trebuie să păstreze ambasada sa funcțională cu doar o zecime din personalul normal, relatează Reuters.

„A fost foarte rău în urmă cu doi ani și jumătate”, a spus Sullivan despre sosirea sa la Moscova în ianuarie 2020. „Acum e și mai rău”, spune el.

Sullivan a povestit într-un interviu cum e să fii trimisul Washingtonului la Moscova pe timp de război, cînd armele furnizate de SUA ucid trupele țării sale gazdă, iar sancțiunile impuse de SUA și aliații lor devastează economia Rusiei.

Până acum, a spus el, întâlnirile sale cu oficialii ministerului rus de externe „nu au fost insultătoare sau ostile personal” și nici nu a existat o reacție serioasă împotriva ambasadei.

„Situația de securitate de aici nu este cu mult diferită de cea de acum o lună sau acum șase luni. Dar asta s-ar putea schimba într-un minut”, a spus el.

Sullivan se confruntă cu circumstanțe cu care niciun alt ambasador al SUA în Rusia nu s-a confruntat până acum, a spus John Herbst, fost ambasador al SUA în Ucraina.

„Suntem efectiv într-o perioadă de relații ostile cu Moscova”, a adăugat el.

Relațiile dintre SUA și Rusia erau deja la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece când fostul președinte al SUA Donald Trump l-a ales pe Sullivan pentru una dintre cele mai dificile slujbe din diplomația americană.

Cele două țări au avut o serie de expulzări de diplomați și o ceartă diplomatică pentru vize, Moscova ordonând închiderea consulatului SUA din Sankt Petersburg în martie 2018. Consulatele din Vladivostok și Ekaterinburg au fost închise după sosirea lui Sullivan, iar ambasada a devenit singura misiune americană care funcționează în Rusia. Dar personalul ambasadei s-a redus de la aproximativ 1.200 de angajați  în 2017 la aproximativ 130.

Cele două părți au fost, de asemenea, în dezacord în privința unor chestiuni importante, de la războiul civil din Siria și anexarea Crimeei de către Kremlin și sprijinul pentru separatiștii din estul Ucrainei până la sancțiunile americane impuse Rusiei pentru că a încercat să influențeze alegerile prezidențiale din 2016 în favoarea lui Donald Trump.

Succesorul democrat al lui Trump, Joe Biden, a decis să-l păstreze pe Sullivan, un avocat republican care nu vorbește rusă, dar a cărui afecțiune pentru Rusia datează de la admirația sa din copilărie pentru echipa sovietică de hochei.

În aprilie 2021, Washingtonul l-a rechemat pe Sullivan pentru consultări, după ce ambasadorul Rusiei în SUA a fost convocat la Moscova.

Implementând un decret al președintelui Vladimir Putin, guvernul rus a ordonat, în mai 2021, ambasadei să concedieze zeci de angajați ruși care îndeplineau sarcini vitale. Acest lucru a forțat oprirea procesării tuturor vizelor, cu excepția cazurilor „de viață sau de moarte”.

A existat speranța că tensiunile se vor atenua atunci când Sullivan și ambasadorul Rusiei la Washington s-au întors la posturile lor, în iunie anul trecut, iar Biden și Putin s-au întâlnit la Geneva.

Dar relațiile s-au înrăutățit. Rusia a masat trupe la granițele Ucrainei, a cerut garanții de securitate ample respinse de Washington și aliații săi din NATO, iar pe 24 februarie a invadat Ucraina

„Suntem în Groapa Marianelor în ceea ce privește relațiile diplomatice”, a spus Sullivan, referindu-se la cel mai adânc abis oceanic al Pământului.

Rusia spune că desfășoară o „operațiune specială” pentru demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei. Războiul a ucis însă mii de civili și a forțat milioane de oameni să fugă din țară.

Provocările lui Sullivan au devenit tot mai mari. La câteva zile după ce a declanșat invazia, Putin și-a pus forțele nucleare în alertă maximă, invocând declarații agresive ale liderilor NATO și sancțiunile economice împotriva Moscovei.

Oficialii americani spun că sunt îngrijorați de amenințările voalate cu un război nuclear pe care continuă să le audă de la oficialii ruși, inclusiv comparații cu criza rachetelor din Cuba din 1962.

Sullivan a spus că ia în serios o amenințare „din partea de sus a guvernului rus” de a rupe relațiile diplomatice, afirmând că „Rușii nu se angajează la înflorituri retorice”.

„Statele Unite nu vor să-și închidă ambasada aici. Președintele Biden nu vrea să mă recheme ca ambasador. Dar nu este un lucru pe care îl putem controla”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...