Alibaba, suspectat de spionaj. Serviciile de securitate din Belgia monitorizează centrul din Europa al companiei (Financial Times)

Data actualizării: Data publicării:
alibaba pe telefon
Serviciile de securitate belgiene monitorizează principalul hub logistic al Alibaba Group Holding din Europa din cauza preocupărilor legate de un potenţial spionaj. FOTO: Profimedia Images

Serviciile de securitate belgiene monitorizează principalul hub logistic al Alibaba Group Holding din Europa din cauza preocupărilor legate de un potenţial spionaj, relatează joi Financial Times (FT), citat de Reuters.

Referindu-se la filiala logistică a companiei de pe aeroportul de marfă din oraşul Liege, serviciile de securitate au anunţat că lucrează pentru a detecta „posibile activităţi de spionaj sau interferenţă” ale unor entităţi chineze, inclusiv Alibaba, precizează Financial Times.

Alibaba a semnat un acord cu guvernul belgian în 2018 pentru a lansa un hub de comerţ electronic - condus de filiala sa de logistică Cainiao - care ar include investiţii în infrastructura logistică.

Serviciul belgian de Securitate a Statului (VSSE) a precizat pentru FT că prezenţa Alibaba „constituie un punct de atenţie pentru VSSE”, din cauza legislaţiei care obligă companiile chineze să-şi partajeze datele cu autorităţile şi serviciile de informaţii chineze.

Alibaba neagă că ar fi încălcat legea, adaugă FT. Alibaba şi VSSE nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii făcută de Reuters.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri