Alegeri prezidențiale în Franța. După o campanie marcată de războiul din Ucraina, Macron și Le Pen sunt favoriți să intre în turul doi

Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidențiale franceze. 11 candidați încearcă să ajungă la Palatul Elysee, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron caută să fie reales pentru încă un mandat de cinci ani. O campanie marcată de războiul din Ucraina și desfășurată în timpul celor șase luni cât Franța deține președinția Consiliului UE s-a încheiat vineri cu acţiuni electorale pe teren și reuniuni de grup, în speranţa de a-i convinge pe indecişi şi pe potenţialii absenteişti. Media din ultimele 15 sondaje de opinie arată că Macron ar obține aproximativ 26% din intențiile de vot ale francezilor, în timp ce principală sa contracandidată, Marine Le Pen, ar câștiga circa 22% din sufragii. Pe locul trei s-a clasa candidatul stângii populiste, Jean-Luc Melenchon, cu un total de aproximativ 16%. Toți ceilalți nouă candidați ar înregistra scoruri sub 10%. Francezii sunt obsedați de alegerile prezidențiale. Sunt singurele alegeri pe care le trăiesc în mod pasional, a declarat pentru Digi24.ro scriitorul român Matei Vișniec, stabilit în Franța.

Războiul din Ucraina a dominat știrile în Franța și a umbrit în mare parte campania electorală. Președintele în exercițiu, Emmanuel Macron, a fost acuzat că și-a folosit statutul de lider în timp de război și de coordonator al răspunsului Europei la agresiunea rusă pentru a evita să se confrunte cu oponenții săi.

Deși unii analiști subliniau că această cursă electorală va fi câștigată de Emmanuel Macron fără emoție, competiția s-a redeschis recent după avansul principalului său oponent, Marine Le Pen, lidera de extremă dreaptă cu o platformă anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia, care ar provoca un cutremur la nivel global dacă ar câștiga, aproape la fel de mare ca victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane din 2016, scrie New York Times. 

Nu se aşteaptă ca preşedinţia să fie decisă în acest weekend. Dacă, aşa cum este aproape sigur, niciunul dintre cei 12 candidaţi nu va obţine o majoritate absolută, atunci cei doi candidaţi care obţin cele mai multe voturi se vor confrunta în al doilea tur de scrutin, pe 24 aprilie. 

Reeditarea finalei prezidențiale din 2017

Scrutinul de duminică pune capăt unei campanii ieşite din comun pentru a Cincea Republică Franceză, instaurată în 1958. Alimentând creşterea preţurilor la energie şi alimente, conflictul a evidenţiat de asemenea nevoia urgentă de a le oferi francezilor răspunsuri în ce priveşte puterea de cumpărare, principala lor preocupare, transmite Agerpres.

În acest context, intenţiile de vot măsurate de sondaje prefigurează un scenariu identic celui din 2017, cu preşedintele actual Emmanuel Macron (La République en marche, LREM) şi candidata de extremă dreaptă Marine Le Pen (Rassemblement national, RN) calificaţi în turul al doilea, cu victoria lui Macron la final.

Este însă acest rezultat garantat? În cazul unui tur secund Macron/Le Pen, „frontul republican”  pentru a-i bara calea candidatei RN s-ar putea fisura în condiţiile în care în ultimii cinci ani s-a creat un curent „antimacronist” în opinia publică.

Marine Le Pen, care a lucrat pentru a-şi corecta imaginea, chiar dacă proiectul său rămâne „radical” în ce priveşte migraţia şi instituţiile, a urcat cu două puncte în ultima săptămână, ajungând la 22% din intenţiile de vot, în timp ce scorul lui Macron a scăzut cu două puncte până la 26%, conform celui mai recent barometru OpinionWay-Kéa Partners de joi.

Ecartul se reduce şi în turul al doilea, pe care Emmanuel Macron l-ar câştiga totuşi în faţa Marinei Le Pen cu 53-47%. Cu două săptămâni înainte de alegeri, prognozele electorale pentru turul doi indicau 55% pentru Macron  și 45% pentru Le Pen. 

Într-un miting de campanie la Perpignan, în sud, Marine Le Pen l-a atacat joi seara pe Emmanuel Macron şi a afirmat că „alternativa este simplă: va fi fie dizolvarea într-o mare magmă mondială via o Uniune Europeană care este preludiul ei, fie afirmarea Naţiunii” ca „spaţiul cel mai protector pentru ai noştri”.

La rândul său, preşedintele Macron a susţinut, într-un interviu publicat vineri în cotidianul Le Parisien, că „elementele fundamentale” ale candidatei Le Pen „nu s-au schimbat”. „Are un program rasist, de o mare brutalitate și prin care vrea să divizeze societatea”. „Marine Le Pen are un program social mincinos, pentru că nu ea îl finanţează”, a adăugat președintele francez Emmanuel Macron. 

Cum a arătat campania electorală și ce probleme sunt în mintea alegătorilor francezi

Accentul alegătorilor și candidaților francezi s-a schimbat prin campanie. Ceea ce inițial s-a simțit ca niște alegeri centrate pe probleme de migrație și securitate, cu extrema dreaptă dominând discursul politic, a devenit în ultimele săptămâni mai mult un vot concentrat pe preocupări economice.

Sondajele arată că majoritatea francezilor se îngrijorează că costul vieții a crescut sub președinția lui Macron, chiar dacă economia în general a rezistat pandemiei de coronavirus și altor crize.

Războiul din Ucraina a stârnit, de asemenea, îngrijorări tot mai mari cu privire la creșterea inflației, creșterea prețurilor la energie și pensiile insuficiente.

„Campania prezidențială a fost puțin neobișnuită anul acesta. În primul rând, mulți candidați nu aveau numărul de semnături necesare pentru a candida. A trebuit să intervină președintele primarilor din Franța pentru a permite strângerea celor 500 de semnături pentru 9 dintre cei 12 candidați. Doar Valérie Pecresse, Anne Hidalgo și Emmanuel Macron aveau numărul de semnături necesare pentru a candida. Deci pana la ultimul moment, doar 3 tendințe politice puteau fi alese de cetățeni, ceea ce arată totuși un semn îngrijorător pentru democrație”, a declarat pentru Digi24.ro Iréne Costelian, corespondentul al publicației franceze Liberation.

O altă caracteristică neobișnuită a campaniei, mai spune jurnalista franceză de origine română, a fost refuzul președintelui Macron de a dezbate cu ceilalți candidați, ceea ce a creat o mare răzvrătire în rândul observatorilor și al cetățenilor. 

„În ceea ce privește narațiunile candidaților, ele au rămas destul de clasice. Fiecare a reluat cam ceea ce a zis și în campania din 2017. Macron a cerut să își continue programul, Le Pen a insistat pe migrație la fel ca contracandidatul sau direct de extremă Eric Zemmour, iar Jean Luc Melenchon a reluat partea socială”, a mai subliniat Iréne Costelian.

Scriitorul și fostul jurnalist al Radio France Internationale, Matei Vișniec, a declarat la rândul său pentru Digi24.ro că dacă ar fi să facă o colecție de fraze plate sau de fraze care se repetă ori de lucruri comune sau de expresii în care sunt folosite cuvinte mari spuse pe un ton grav, s-ar dovedi că la fiecare cinci ani aproape 70% din frazele care se expun la o campanie electorală se spun și la următoarea. „Asta devine puțin obositor și am impresia că la nivelul limbajului, democrația nu avansează foarte mult”, spune Matei Vișniec.

Acesta mai remarcă că în mod cu totul excepțional, anul acesta campania electorală a fost perturbată și de ultimele manifestări ale pandemiei, dar mai ales de războiul din Ucraina. „Practic, Emmanuel Macron, cel care a fost atât de ocupat în perioada asta, ba să țină contactul cu Putin, ba să ia legătura cu alți lideri europeni sau internaționali pentru a găsi un răspuns față de agresiunea Rusiei, a avut puțin timp pentru campania electorală. Și, într-un fel, acest context internațional i-a fost favorabil, pentru că în mod evident francezii consideră că el este singurul politician capabil să conducă în continuare vasul în astfel de condiții tumultoase”, a precizat Matei Vișniec.

„În ceea ce privește ideile interesante care au fost emise în această campanie, de fiecare dată sunt lansate idei pentru o regândire a sistemului democratic francez, care în același timp este eficient, în același timp este generos, în același timp oferă spațiu de dezbatere, dar poate că nu se reînnoiește destul de repede. De pildă, marea idee acum este reducerea mandatului prezidențial la 4 ani sau lărgirea lui la 7 ani. Ideea nu e nouă. Mandatul prezidențial a mai fost de 7 ani. Jacques Chirac l-a redus de la 7 la 5 ani. La vremea respectivă, argumentația a fost că perioada este foarte lungă și oamenii nu mai intrau în delirul următoarelor alegeri. Adică se linișteau timp de șapte ani și așteptau să vadă ce face respectivul președinte cu respectivul guvern și cu respectiva Adunare Națională. 

În materie de alte idei de reformă, de restructurare, de reinventare a democrației, sigur că ele sunt numersoare și multe au fost expuse în timpul mișcării vestelor galbene. Una din ele se referă la reîmprospătarea democrației prin infuzarea de referendumuri mai des, după sistem elvețian”,  a mai punctat scriitorul Matei Vișniec.

Suspansul este legat de cine va intra în turul al doilea, mai arată jurnalistul stabilit în Franța. În general se știe că există o persoană de la bun început care va intra pe primul loc în turul al doilea. Nu se știe cine e a doua persoană care va intra în turul al doilea, ceea ce se repetă și anul acesta, pentru că este acest joc: Va fi Macron cu Marine Le Pen în turul II sau poate cu Mélenchon, evidențiază Matei Vișniec. „În ultima săptămână de campanie, pe rețelele sociale cineva a încercat să-i manipuleze pe tineri cu mesaje de genul: votați masiv Mélenchon în primul tur ca să nu ajungă Marine Le Pen în al doilea”, indică Matei Vișniec.

McKinseyGate – ancheta declanșată în ultima săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța

Procuratura Financiară Naţională a Franţei (PNF) a deschis miercuri o anchetă asupra firmelor de consultanţă care au lucrat pentru guvernul francez, fiind suspectate de spălare de bani şi fraudă fiscală, potrivit Politico Europe. 

PNF, responsabilă pentru examinarea infracțiunilor economice și financiare grave, a precizat într-o declarație oficială că a deschis o anchetă în urma afirmațiilor dintr-un raport al Senatului francez. Acest raport a dezvăluit că McKinsey a folosit o schemă de optimizare fiscală în perioada în carea lucrat pentru administrația președintelui Emmanuel Macron.

Anunțul procuraturii, care a stârnit indignare națională, a apărut cu doar câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța.

McKinsey nu este singura firmă de consultanță care lucrează pentru guvernul francez și reprezintă doar 1% din cheltuielile guvernamentale de consultanță. Compania americană a devenit însă un simbol pentru oponenții lui Emmanuel Macron, deoarece a fost implicată în multe reforme majore, cum ar fi campania de vaccinare împotriva coronavirusului din Franța în condițiile în care mulți dintre consultanții săi au fost implicați în campania electorală din 2017 a lui Emmanuel Macron.

„Am cerut să fie spus întregul adevăr despre practicile acestei firme de consultanță de la început… Această firmă de consultanță va plăti ceea ce trebuie să plătească”, a declarat tot miercuri un purtător de cuvânt al guvernului francez. 

Într-o încercare anterioară de a-l apăra pe Macron, ministrul bugetului Olivier Dussopt a declarat săptămâna trecută că serviciile ministerului său „au inițiat un audit al situației fiscale a lui McKinsey la sfârșitul anului 2021” și că dezbaterea despre utilizarea consultanței a devenit obiectul „exploatare politică” și „manipulare brută”.

În apărarea sa, McKinsey a susținut mai întâi că a plătit „422 de milioane de euro în impozite și contribuții la asigurările sociale”, confundând impozitul pe profit cu contribuțiile la asigurările sociale plătite pe salariile angajaților săi, a remarcat Politico.

O săptămână mai târziu, McKinsey a spus că una dintre filialele sale și-a plătit impozitul pe profit timp de șase ani, dar nu a oferit jurnaliștilor de la Politico Europe răspunsuri cu privire la numele companiei, suma sau perioada menționată, făcând imposibilă verificarea independentă a afirmațiilor.

Ce înseamnă alegerile franceze pentru alte țări?

Emmanuel Macron a părut uneori pregătit să redefinească relația Franței cu Statele Unite și cu alte țări occidentale. Dar, având în vede câmpul aglomerat de candidați la președinție, el rămâne unul dintre cei mai mari apărători ai UE și ai relații transatlantice puternice. 

Cei trei candidați cotați sub Macron, respectiv Marine Le Pen, Mélenchon și Zemmour, și-au exprimat cu toții un scepticism profund față de politica externă a SUA, NATO și UE. O victorie pentru unul dintre ei ar putea nu numai să redefinească rolul Franței în cadrul alianțelor occidentale, dar probabil că ar schimba echilibrul politic în UE și NATO. 

De altfel, toți cei trei contracandidați principali ai președintelui francez au declarat în trecut că Vladimir Putin reprezintă genul de om politic puternic, care știe să reînvie coarda patriotismului în țara sa, după cum amintește pentru Digi24.ro scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec.

Ce este în joc?

Franța, o națiune de peste 67 de milioane de oameni, este a șaptea cea mai mare economie din lume, cea mai vizitată țară din lume, unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și o putere nucleară. Este un membru fondator al Uniunii Europene și un motor cheie al politicii sale.

Următorul președinte al Franței va trebui să ajute țara să navigheze prin două crize care se desfășoară în prezent Europa: 

• Războiul din Ucraina, care a strămutat milioane de persoane și a ucis mii de oameni
• O redresare economică legată de pandemia de COVID-19, care pune presiune pe lanțurile de aprovizionare. 

Sondajele electorale arată că alegătorii francezi sunt acum preocupați în primul rând de creșterea costului vieții. Următorul președinte va trebui să jongleze cu grijile pe termen lung care ocupă acum mintea cetățeanului francez. Printre acestea se numără tranziția către o energie verde, bunăstarea oamenilor și temerile privind imigrația.

Sondajele de opinie de dinainte de primul tur au arătat că francezii sunt dezamăgiți de clasa politică, ceea ce a stârnit îngrijorarea că aceste alegeri ar putea înregistra cea mai scăzută prezență la vot pentru o cursă prezidențială din ultimele decenii.

Nivelul de absenteism, care ar putea atinge sau chiar depăşi recordul de 28,4% din 2002 (22,2% în 2017), se anunţă a fi una din cheile scrutinului.

Care sunt puterile președinției franceze?

După cum scriu jurnaliștii de la New York Times, președintele francez beneficiază de o putere foarte mare în comparație cu majoritatea liderilor occidentali.

Spre deosebire de premierii britanici sau cancelarii germani, care sunt aleși de partidele care controlează cele mai multe locuri în Parlament, președinții francezi sunt aleși direct de popor pentru mandate de cinci ani. La scurt timp după acele alegeri, Franța revine la urne pentru a vota reprezentanți în Adunarea Națională, cea mai puternică cameră  a Parlamentului francez. 

A avea ambele alegeri pe același ciclu de cinci ani crește considerabil probabilitatea ca francezii să voteze deputații care susțin noul lor președinte ales, ceea ce înseamnă că președinții francezi nu trebuie să-și facă griji la fel de mult ca alți lideri cu privire la tulburările interne ale partidelor sau la alegerile intermediare. Prim-ministrul Franței, în calitate de șef al guvernului, joacă un rol important în sistemul constituțional, la fel ca Parlamentul. Dar președintele, care numește prim-ministrul, stabilește o mare parte din agenda politică executivă Franței.

Cursa electorală din 2022: 12 candidați și trei favoriți ai sondajelor

Există 12 candidați oficiali. Din acest grup, doar cinci au fost cotați cu scoruri electorale din două cifre în ultimele săptămâni și doar trei par să aibă șanse realiste de a ajunge în turul doi în acest moment: 

• Președintele centristul Emmanuel Macron;
• Lider de extremă dreaptă Marine Le Pen;
• Politicianul de extremă stângă Jean-Luc Mélenchon;

Emmanuel Macron

Actualul favorit pentru a câștiga cursa electorală în această duminică este președintele în exercițiu Emmanuel Macron. Un pro-european în vârstă de 44 de ani, Macron s-a bucurat de un avans confortabil în sondaje, deși acesta a scăzut în ultimele săptămâni, perioadă în care Marine Le Pen a câștigat teren, conform unei analize France 24. 

Criticat dinspre stânga datorită virajului său către dreapta în ultimii 5 ani, Macron a promis în campania electorală care a trecut mai multe reduceri de taxe, o reformă a sistemului de asistență socială și majorarea vârstei de pensionare dacă va deveni primul președinte francez după Jacques Chirac care câștigă un al doilea mandat.

Văzut drept un apărător al valorilor republicane franceze datorită pozițiilor sale dure față de „separatismul islamist”, liderul de la Elysee a reușit să atragă în tabăra sa numeroși votanți de dreapta deziluzionați de scandalurile de corupție care au măcinat formația „Les Républicains” în ultimii ani.

Criticat din cauza convorbirilor telefonice pe care le-a avut cu președintele rus Vladimir Putin după izbucnirea războiului din Ucraina, Macron va dori probabil ca alegătorii să uite despre comentariile sale din ultimii ani vizavi de „redeschiderea dialogului strategic” cu Rusia și „moartea cerebrală” a NATO.

De altfel, președintele francez a declarat la jumătatea lunii martie că războiul început de Vladimir Putin în Ucraina a dat „un șoc electric” Alianței Nord-Atlantice. „Războiul creează o ameninţare inedită la frontierele noastre, care evidenţiază din nou necesitatea acestei clarificări strategice. De altfel, eu cred în continuare că avem nevoie de reconstruirea ordinii europene în materie de securitate”, a argumentat preşedintele Franţei.

Jurnaliștii de la Washington Post precizează că la precedentele alegeri prezidențiale, cele din 2017, Macron a fost ales pe ruinele partidelor politice tradiționale ale Franței, cu o puternică platformă pro-business.

În cei cinci ani cât a fost la Elysee, a revizuit codul muncii, a eliminat impozitul pe avere și a reformat compania națională de căi ferate. Dar postura sa reformist a fost temperată de grevele masive asupra planurilor sale de reformă a pensiilor, mai ales de protestele mișcării „Vestele Galbene” și pandemia de coronavirus.

„Sigura slăbiciune care ține de programul lui Emmanuel Macron este că el în continuare promite ajutoare infinite din partea statului, ceea nu este credibil. Vor fi la un momendat scadențe, ceea ce, de pildă, candidatul dreptei, Valérie Pécresse, afirma și critica și lansa ca semnal de alarmă”, este de părere scriitorul și jurnalistul stabilit în Franța, Matei Vișniec.

Marine Le Pen

Politiciana în vârstă de 53 de ani, deja o veterană a politicii franceze, este la a treia încercare de a ajunge președinte al Franței, după ce în 2017 a ajuns în turul doi în urma scandalurilor care au măcinat campania prezidențială a politicianului conservator de dreapta François Fillon.

Anul acesta, Marine Le Pen a avut o campanie schimbată, din care au lipsit mitingurile spectaculoase, politicana de extremă-dreapta optând pentru întâlniri mai modeste cu alegătorii și încercând să se prezinte ca fiind un politician de masă, mai mainstream, moderat și competent comparativ cu ceilalți candidați.

Marine Le Pen s-a distanțat inclusiv de poziții ale sale din trecut, analiștii considerând că ea își va juca viitorul politic în această duminică și pe 24 aprilie, dacă va ajunge în turul doi, cum par să indice sondajele de opinie.

În campanie, s-a confruntat cu critici pentru simpatia ei din trecut pentru Vladimir Putin, dar inflația și creșterea prețurilor la energie au reușit să acopere o parte din contrele electorale și să joace bine în platforma ei protecționistă.

Jean-Luc Mélenchon

Jean-Luc Mélenchon este un veteran al scenei politice franceze, renumit pentru tiradele sale împotriva globalizării și a „elitelor”. Mélenchon este cel mai bine cotat candidat al stângii franceze în sondajele de opinie și singurul cu șanse cât de cât realiste pentru o confruntare cu Emmanuel Macron în turul doi.

Campania lui Mélenchon a luat avânt în ultimele săptămâni după ce a ținut mitinguri în toată țara și a apărut inclusiv ca o hologramă pentru a putea fi văzut simultan în mai multe locuri din Franța.

În vârstă de 70 de ani, Jean-Luc Mélenchon este un anticapitalist convins și un critic acerb al structurii occidentale de securitate. Politicianul francez, care în prezent este deputat în Adunarea Națională a Franței, s-a poziționat de partea NATO în războiul din Ucraina, însă pozițiile sale din trecut, pro-Rusia și, în cel mai fericit caz, de indulgență față de președintele Vladimir Putin, au fost folosite din plin de ceilalți candidați pentru a încerca să-l discrediteze.

Din poziția de lider al partidului „Franța Nesupusă”, a promis că va investi în energie verde, va reduce vârsta legală de pensionare, va crește salariul minim lunar și va redistribui averea prin impozitarea celor bogați. De asemenea, vrea să revizuiască radical Constituția Franței pentru a reduce puterile prezidențiale.

Eric Zemmour

Eric Zemmour a fost pata de culoare a acestei campanii prezidențiale. Fostul jurnalist, analist TV și autor de cărți bestseller,  Zemmour are un număr important de susținători la nivel național datorită opiniilor sale vehemente anti-islam și anti-imigrație, care i-au permis să atragă de partea sa atât susținători ai lui Marine Le Pen, cât și ai dreptei tradiționale.

Candidatura surpriză a lui Zemmour a dat peste cap calculele campania dreptei franceze, acesta fiind acuzat de conservatori că a rupt frontul comun al forțelor tradiționale împotriva lui Le Pen.

Ca nou venit în politică, candidatul în vârstă de 63 de ani s-a bucurat de o poziție puternică în sondajele de opinie făcute în toamna anului trecut, dar gafele și stilul său fără compromisuri de a-și expune viziunea pentru Franța sub o eventuală conducere a sa, l-au făcut să rămână semnificativ în urma lui Le Pen în sondaje din ultimele săptămâni. 

El și-a modelat campania după cea a fostului președinte american Donald Trump și a criticat elitele politice franceze. A fost și primul candidat din cursă, care a fost lovit în cap cu un ou.

Valérie Pécresse

Valérie Pécresse este președintele Consiliului Național al Île-de-France, provincia capitalei Paris. Politiciana de 54 de ani i-a surprins pe mulți prin câștigarea nominalizării din partea formațiunii „Les Républicains”, partidul tradițional de centru-dreapta din Franța, devenind prima femeie candidată la alegerile prezidențiale din partea acestei formațiuni.

Fost ministru al bugetului, Pécresse l-a acuzat pe Macron că a cheltuit excesiv banii statului francez și că este blând în ceea ce privește infracționalitatea, dar campania acesteia s-a chinuit să câștige teren după un prim miting electoral dezastruos în luna februarie care i-a afectat imaginea.

Mai multe dintre propunerile ei economice, cum ar fi ridicarea vârstei legale de pensionare la 65 de ani, sunt similare cu cele ale domnului Macron.

Sondajele de opinie din ultimele săptămâni indicau că Pécresse, care se prezintă ca o liberală pe subiecte sociale, nu a reușit să atragă din votanții lui Emmanuel Macron și ai dreptei mai radicale de care are nevoie pentru a putea intra în turul doi. Media intențiilor de vot în dreptul său era undeva între 9% și 10%. Analiștii de la France 24 au precizat că Valérie Pécresse este mai aproape de Eric Zemmour decât de Palatul Élysée.

Cei din urmă care nu vor fi și cei dintâi

Restul candidaților înscriși în cursă sunt cotați cu șanse minime să ajungă în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Printre aceștia se numără Anne Hidalgo, primarul Parisului și candidatul Partidului Socialist, Yannick Jadot, candidatul Partidului Verzilor, care s-a străduit să facă progrese în ciuda sprijinului tot mai mare din Franța pentru cauzele de mediu.

Anne Hidalgo

Anne Hidalgo și-a asumat sarcina deloc ușoară de a încerca să revigoreze soarta Partidului Socialist, în prăbușire după eșecurile usturătoare înregistrate la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2017. 

În vârstă de 62 de ani, socialista nu a convins electoratul francez că merită să conducă toată Franța. Ea părea să caute un mod de a renunța la această cursă electorală la sfârșitul anului trecut, sondajele sugerând că ar putea obține doar 2% din voturi - un dezastru pentru o țară ca Franța, cu o puternică înclinație înspre ideile de stânga și ținând cont că în urmă cu doar 10 ani socialistul Hollande câștiga președinția.

Includerea lui Hidalgo pe această listă ține mai degrabă de simbolismul cotei sale de popularitate, emblematică pentru stânga franceză, care trece printr-o perioadă de diviziuni și certuri interne majore. Votanții centriști ai stângii din Franța s-au reorientat spre Macron, în timp ce numeroși alții spre extreme, cum ar fi Mélenchon. 

Fabien Roussel

Liderul carismatic al Partidului Comunist din Franța și-a văzut numerele de sondaje cu o singură cifră menținându-se ferm, deși partidul său rămâne o umbră a zilelor sale de glorie de după război.

Roussel a promis că va crește impozitele pentru marile companii și pentru cei cu cele mai mari venituri, precum și că va naționaliza băncile mari și giganții energetici.

Philippe Poutou

Autointitulat vocea muncitorilor, fostul muncitor al fabricii Ford i-a insultat pe colegii candidați în timpul unei dezbateri TV din 2017 și a refuzat să participe la o fotografie comună. 

Philippe Poutou a avut o platformă electorală anticapitalistă, iar în campanie a promis dezarmarea poliției și reconstruirea administrației publice a Franței.

Nathalie Arthaud

Nathalie Arthaud este o fostă profesoară discretă, care candidează pentru partidul Lupta Muncitorilor și se află la a treia ei încercare de a ajunge la Elysee.

Arthaud a promis în campanie o creștere uriașă a salariului minim, o interdicție a reducerii locurilor de muncă și a pensionării la 60 de ani, dar, ca toți ceilalți candidați marginali, a avut un impact redus asupra campaniei până acum.

Jean Lassalle

Excentricul parlamentar din munții Pirinei este un fost cioban cunoscut pentru accentul său regional puternic și pentru apărarea comunităților rurale.

Privit cu afecțiune de mulți francezi, el nu are aproape nicio șansă să ajungă președinte, dar probabil își va păstra locul în parlament dacă se va prezenta la alegerile din iunie cu discursul pe care l-a avut în campanie. 

Yannick Jadot

Jadot este un fost militant Greenpeace, care a sperat să transforme succesul uluitor pe care l-au avut Verzii la alegerile locale în urmă cu doi ani, spunând că francezii sunt gata să îmbrățișeze o revoluție ecologică.

În campanie a vorbit despre ceea ce el numește politici pragmatice de combatere a schimbărilor climatice, dar nu a reușit să pună problematica încălzirii globale în centrul campaniei.

Nicolas Dupont-Aignan

Președinte al partidului eurosceptic „Rise Up France”, Nicolas Dupont-Aignan este un primar al unei suburbii pariziene, care apare în viața publică franceză la fiecare cinci ani, în timpul alegerilor prezidențiale.

În campanie a promis că va reprima migrația și va da „o lovitură în fund celor leneși”, dar a fost în mare măsură depășit de retorica electorală de extremă a lui Marine Le Pen și Eric Zemmour.

„Există un singur personaj care a dus un element de curiozitate în campanie. S-a transformat în ochii alegătorilor, dintr-un polemist într-un potențial lider politic. A reușit să se îmbrace altfel, să-și pună ochelari, să-și creeze o nouă înfățișare, să se miște altfel, să aibă o atitudine altfel, să se adreseze lumii altfel. Este, din punct de vedere al spectacolului, interesantă apariția acestui personaj.

În rest, ca imagine mi se pare în regres Jean-Luc Mélenchon, pentru că devine propria sa candidatură, iar în ceea ce-i privește pe ceilalți, Valérie Pécresse nu a reușit să se impună prin forță, prin carismă, în timp ce Anne Hidalgo este în cădere liberă”, spune Matei Vișniec, precizând și că, deseori, francezii nu aleg în funcție de programul electoral, cât în funcție de personalitate. 

Cum funcționează sistemul electoral francez

Campania electorală a început oficial în Franța pe 28 martie, candidații transmițându-și mesajele la radio, televiziune, platformele social media și prin arhicunoscutele afișe de campanie. Legea franceză prevede strict ca fiecare rețea de televiziune să le ofere candidaților o perioadă egală de timp. Finalul campaniei a avut loc vineri, pe 8 aprilie, după cum explică jurnaliștii francezi de la France 24.

Din cauza diferențelor de fus orar, votul a început de pe 9 aprilie în teritoriile de peste mări ale Franței, printre care Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză, Saint-Barthélemy, Saint-Martin sau Polinezia Franceză. 

Cetățenii francezi care vor vota în străinătate la ambasade și consulate o vor face duminică, pe 10 aprilie, cu excepția celor din Americi, unde urnele s-au deschis de sâmbătă. Secțiile de vot se vor închide la 20:00, ora Franței.

Consiliul Constituțional francez va valida rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale până cel târziu pe 14 aprilie, dată până la care trebuie să anunțe cei doi candidați care s-au clasat pe primele două locuri în opțiunile de vot ale alegătorilor francezi.

Campania electorală pentru turul doi al alegerilor va începe pe 15 aprilie, televiziunile franceze fiind obligate să le aloce celor doi candidați timp egal de emisie până pe 22 aprilie, dată după care sunt obligate din nou să păstreze 44 de ore de „tăcere electorală” (fără declarații ale candidaților sau sondaje de opinie) până la închiderea urnelor.

Francezii își vor alege președintele pe 24 aprilie însă, la fel ca în primul tur, votarea va începe mai devreme cu o zi în unele teritorii de peste mări și în Americi.

Cei doi candidați din turul doi se vor înfrunta și într-o dezbatere televizată înainte de al doilea tur de scrutin. 

Dacă președintele Macron nu va fi reales, noul președinte va avea timp până pe 13 mai pentru a prelua funcția. Apoi, atenția se va îndrepta către alegerile pentru Adunarea Națională. Toate locurile de acolo vor fi puse în joc, într-un sistem similar de vot în două tururi, pe 12 și 19 iunie.

Cum arată presiunea electorală

După cum evidențiază tot Politico Europe, sondajele de opinie arată că Emmanuel Macron se va confrunta din nou cu o provocare puternică din partea dreptei franceze în contextul războiului din Ucraina și a strategiei sale de a-i „enerva” pe cei care nu au dorit să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Marine Le Pen va vedea la rândul ei dacă repoziționarea ușor înspre centru din ultimii ani va fi suficientă pentru a-i convinge pe conservatorii francezi să o aleagă în detrimentul lui Valérie Pécresse, candidata dreptei tradiționale.

Scrutinul de duminică reprezintă un adevărat test pentru conservatorii francezi care în 2017 s-au văzut înfrânți de Le Pen în urma scandalului uriaș în care a fost implicat candidatul lor, François Fillon, tocmai în mijlocul campaniei electorale. Faptul că acesta, condamnat la închisoare în decembrie 2020, a fost numit în conducerea unei mari companii rusești apropiate de Kremlin la sfârșitul anului trecut, nu a trecut neremarcat de către opoziție.

Stânga franceză, mai divizată decât oricând, va vedea la rândul ei în ce măsură electoratul a uitat de mandatul plin de probleme al lui François Hollande, fostul președinte socialist care a ales să nici nu mai candideze în 2017 din cauza popularității extrem de scăzute.

„În mod obișnuit, vedem că cei peste 50 de ani și din mediul rural sau din orașe mici au cea mai mare prezenta la vot. Vom putea avea o surpriză din partea celor mai tineri, dată fiind o politizare a celor de 18-25 de ani în ultimii ani și o sensibilizare la probleme climatice. Dacă merg la vot masiv, vor putea influența peisajul politic și ne putem aștepta chiar la o surpriză la al doilea tur”, este de părere Iréne Costelian.

„Victoria lui Macron, anunțată de toate sondajele, nu va schimba nimic în starea de resemnare în care este Franța astăzi. Cetățenii sunt foarte preocupați de prețurile care cresc în continuu, frica șomajului și pierderea traiului de viața. Poate vor avea loc din nou proteste cu revendicări pe care președintele și guvernul sau le vor ignora, creând din nou ura și dezinteres pentru politică.

Dacă câștigă Marine Le Pen, ceea ce se va întâmpla rămâne o mare întrebare. Campania din ultima săptămână, făcută majoritar de mișcarea lui Macron, a ținut să o prezinte ca pe o prietenă a lui Vladimir Putin, ceea ce a înfricoșat foarte mult alegătorii. Cu toate că politica externă nu influențează votul de obicei, s-ar putea ca războiul din Ucraina să o dezavantajeze semnificativ pe Le Pen dacă ajunge în al doilea tur. Iar dacă câștiga, nu se știe ce va fi…”, mai precizează jurnalista franceză. 

Extrema dreaptă - speriotoarea care a devenit din ce în ce mai obositoare

Există un potențial destul de mare ca Le Pen să-l învingă pe Macron, avertizează FiveThirtyEight, un site web american care se concentrează pe analiza sondajelor de opinie. Sprijinul ei a crescut, pe măsură ce concurenții ei de extremă dreapta au dispărut. Iar rezultatul final al lui Macron ar putea fi mai mic decât era anticipat dacă susținătorii săi nu se vor prezenta la urne. 

Institutele franceze de sondaj prevăd că ratele de abținere ar putea atinge maxime record. Pentru a ieși la vot, Macron și aliații săi au încercat în ultimele zile să-i impresioneze pe susținătorii lor cu mesaje care să trezească conștiința publică, spunând că nu ar trebui să fie prea încrezători că el va câștiga.

O victorie pentru Le Pen ar fi un cutremur politic pentru Franța și pentru Europa. Deși a încercat să-și îmblânzească imaginea și să pară mai moderată în ultimii ani, Le Pen și partidul ei au o istorie lungă legat de xenofobie, politici prietenoase cu Putin și euroscepticism.

Observatorii spun că președintele Macron are necazuri pentru că a urmat o strategie care l-a portretizat ca părinte al națiunii și manager de criză globală, mai degrabă decât să se angajeze în duritatea unei campanii electorale tradiționale, când alegătorii francezi vor să audă direct de la candidați ceea ce vor să facă pentru ei ca să câștige votul acestora. 

„Urmăresc din 1988 alegerile prezidențiale franceze și aș spune că toate sunt cam la fel, marcate de o incredibilă obsesie a extremei drepte, care de fiecare dată este considerată pericolul numărul unu, iar majoritatea candidaților se poziționează ca baricade împotriva extremei drepte. Niciodată nu a fost agitată mai mult o altă sperietoare decât extrema dreaptă, ceea ce devine după o vreme chiar obositor”, spune jurnalistul Matei Vișniec.  

„Marine Le Pen nu are nicio șansă să ajungă președinte. În Franța, francezii nu votează, de fapt, în momentul esențial cu extrema dreaptă. Extrema dreaptă este folosită doar ca element de presiune asupra clasei politice și ca intrument de refulare. Foarte mulți francezi care nu agrează ideile extremei drepte votează cu aceasta la primul tur la alegerile legislative, prezidențiale, europene sau municipale. Francezii votează în acest mod cu extrema dreaptă doar că să-și strige oful. Este un vot de protest. Dar în momentul decisiv, dacă rămâne extrema dreaptă față în față cu un alt candidat din zona partidelor tradiționale, francezii își amintesc imediat că au fost ocupați de naziști”, continuă acesta. 

Matei Vișniec mai notează că s-ar putea ca Marine Le Pen să intre în turul al doilea și să piardă după aceea cu un scor important și onorabil pentru alegătorii francezi.

„Dacă prin absurd, candidata de extremă-dreaptă ar ieși președinte, ar fi blocată total începând cu a doua zi. Într-un fel sau altul, francezii ar ieși în stradă și ar găsi modalitățile mediatice, sindicale, republicane și democratice pentru ca să blocheze țara, să blocheze instituțiile, să blocheze bunul mers al vieții politice. Acest lucru s-ar întâmpla dacă ar ieși președinte un reprezentant al extremei drepte. Ceea ce nu s-ar întâmpla dacă ar ieși un reprezentant al extremei stângi. Francezii l-ar tolera mai mult pe Jean-Luc Mélenchon, din inconștiență și din lipsă de cultură politică, pentru că francezii nu au fost niciodată confruntați cu comunismul de stat”, a explicat scriitorul cărții „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.

Francezii sunt obsedați de alegerile prezidențiale. Sunt singurele alegeri pe care le trăiesc în mod pasional, mai remarcă scriitorul român. „Franța este într-un fel și o monarhie deghizată, pentru că președintele are o putere atât de mare în stat echivalentă aproape cu cea a președintelui american. Deci, într-un fel, francezii își aleg regele pentru următorii cinci ani. Și, în general, cine este ales pentru cinci ani, câștigă din nou după primul mandat, deși nu este o regulă generală”, a mai punctat Matei Vișniec.

Citește și: Cum a învins războiul lui Putin „vestele galbene” și noile staruri politice din Franța