Rămășițele umane descoperite în 45 de saci în vestul Mexicului par a fi ale tinerilor dați dispăruți, care erau angajați la call-center, au transmis procurorii care anchetează cazul.
Procuratura din Jalisco a comunicat că rămășițele găsite în Zapopan au fost supuse unor teste medico-legale astfel încât cadavrele să poată fi identificate, scrie Reuters.
Autoritățile urmează să stabilească ale câtor persoane sunt rămășițele din saci, identitatea acestora și modul în care au murit. Presa locală a scris că rămășițele sunt și de bărbați, și de femei.
Procurorii au declarat că au descoperit sacii cu rămășițe după ce au primit o informație în acest sens. Ancheta a fost complicată de terenul greu accesibil și de întuneric, potrivit sursei citate.
Procurotii au mai declarat într-un comunicat că descoperirea a venit în urma unei informări.
Potrivit datelor oficiale, peste 100.000 de oameni sunt dispăruți în prezent în Mexic.
Aproximativ 45 de saci cu resturi umane au fost descoperiţi într-o prăpastie din statul Jalisco, în vestul Mexicului, în timpul căutării a şapte tineri daţi dispăruţi de peste zece zile, au anunţat autorităţile locale.
Descoperirea a fost făcută marţi în fundul unei prăpăstii de 40 de metri situată în vecinătatea comunei Zapopan, la periferia oraşului Guadalajara, capitala statului Jalisco.
Autorităţile demaraseră o operaţiune pentru a găsi două femei şi cinci bărbaţi, în vârstă de aproximativ 30 de ani şi daţi dispăruţi din 20 mai. Rapoartele de căutare a persoanelor dispărute au fost depuse separat şi în zile diferite, dar autorităţile au constatat că toţi lucrau într-un call center. Locul în care lucrau aceşti tineri se află în aceeaşi zonă cu locul unde au fost găsite resturile umane.
Editor : G.M.