Accident la sfârșitul exercițiului NATO Trident Juncture: un petrolier maltez s-a ciocnit cu o fregată norvegiană

Data actualizării: Data publicării:
p06r59rt

Salvatori încercau joi să menţină pe linia de plutire o fregată aparţinând Marinei norvegiene, care lua apă la bord printr-o spărtură importantă, în urma unei coliziuni cu un petrolier maltez, într-un fiord, în Norvegia, relatează AFP, citată de News.ro.

Accidentul, care a avut loc joi, la ora locală 4.00 (5.00, ora României), în fiordul Hjeltefjord, în apropiere de Bergen (vest), s-a soldat cu opt răniţi uşor, care au fost preluaţi de salvatori, potrivit armatei norvegiene.

La întoarcerea de la exerciţiul NATO Trident Juncture, care s-a încheiat miercuri, în Norvegia, fregata KNM Helge Ingstad a intrat în coliziune cu petrolierul Sola TS, a precizat armata.

În fregata modernă, de aproximativ 5.000 de tone, intra apă, iar cele 137 de persoane de la bord au fost evacuate.

„A luat multă apă la bord şi a existat un pericol real să se scufunde acolo unde se află”, a declarat pentru AFP un reprezentant al Centrului de Salvare Sola, însărcinat cu operaţiunile.

Bastimentul lua multă apă prin partea din spate, iar apa a ajuns la nivelul platformei elicopterului, potrivit unor fotografii Scanpix.

„Facem tot ceea ce putem pentru a salva vaporul”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Ivar Moen.

„Toate mijloacele disponibile sunt mobilizate”, a subliniat el, fără să facă alte precizări.

Petrolierul de peste 62.000 de tone, a înregistrat doar un rănit în rândul celor 23 de persoane de la bord şi a fost afectat de pagube uşoare, potrivit centrului de salvare.

El aştepta să fie remorcat către un terminal petrolier din apropiere, închis traficului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei