A fost redeschisă ancheta în cazul Emanuela Orlandi, cel mai mare mister din istoria recentă a Vaticanului

Data publicării:
Emanuela Orlandi, fiica unui angajat de la Vatican, a dispărut în 1983 la vârsta de 15 ani, Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/cazul-bizar-al-disparitiei-emanuelei-orlandi-vaticanul-a-anuntat-ca-va-deschide-morminte-pentru-a-a-descifra-misterul-1154539 Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Emanuela Orlandi, fiica unui angajat de la Vatican, a dispărut în 1983 la vârsta de 15 ani. Foto: Profimedia

Vaticanul a redeschis ancheta cu privire la dispariția Emanuelei Orlandi, unul dintre cele mai mari mistere ale Sfântului Scaun, care nu a fost soluționat nici după 40 de ani, relatează The Guardian.

Emanuela avea 15 ani când a dispărut, pe 22 iunie 1983, în timp ce se îndrepta spre casă după o lecție de flaut la Roma. Familia Orlandi locuia în Vatican, unde tatăl ei era angajat laic al casei papale.

Cazul a declanșat mai multe teorii, inclusiv că Emanuela a fost răpită de o bandă pentru a șantaja Vaticanul să-l elibereze pe Mehmet Ali Ağca, care a fost închis în 1981 după ce a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea.

Alte teorii implicau mafia italiană sau rețele teroriste internaționale.

Însărcinatul cu afaceri de justiţie al Vaticanului, Alessandro Diddi, a redeschis cazul după mai multe solicitări din partea fratelui mai mare al Emanuelei, Pietro.

„Am aflat despre anchetă doar din presă. I-am scris papei în urmă cu un an, cu intenţia de a vorbi cu promotorul justiţiei. Suntem, desigur, fericiţi că se face o anchetă, dar sperăm că aceasta va oferi cu adevărat răspunsuri concrete”, a spus Laura Sgro, avocata familiei Orlandi.

Diddi a precizat că „toate documentele, rapoartele, informaţiile şi mărturiile” legate de acest caz vor fi reexaminate pentru a clarifica o serie de întrebări şi pentru a „nu lăsa nimic” necercetat.

În plus, ancheta se va concentra asupra cazului Mirellei Gregori, care avea de asemenea 15 ani când a dispărut la Roma, cu câteva săptămâni înaintea Emanuelei Orlandi, după ce îi spusese mamei sale că merge la o întâlnire. Mult timp s-a crezut că ar putea exista o legătură între cele două dispariţii.

Ancheta vine, de asemenea, la câteva luni după lansarea documentarului „Fata de la Vatican” pe Netflix, care explorează teoriile din jurul cazului Orlandi.

O prietenă din copilărie a Emanuelei, intervievată în documentar, a declarat că adolescenta a fost molestată de „cineva apropiat de papă”, care la acea vreme era Ioan Paul al II-lea.

O altă teorie dezvăluită în documentar a fost aceea că Emanuela ar fi fost dusă la Londra, unde a locuit mai mulți ani într-un cămin de tineret deţinut de o congregaţie catolică, cheltuielile ei fiind finanţate de Vatican. Potrivit acestei teorii, Emanuela a murit la Londra înainte ca trupul ei să fie transferat înapoi la Roma şi înmormântat la Vatican.

În 2019, două morminte din Vatican au fost redeschise după ce s-a aflat că Emanuela ar fi putut fi îngropată acolo. Este vorba despre mormitele a două prințese, îngropate în cimitirul teutonic.

Anchetatorii au fost însă uluiți să descopere că acestea erau goale. Atunci, Vaticanul a precizat că rămășițele celor două prințese ar fi putut fi înlăturate în timpul lucrărilor ample de renovare dintre anii 1960 și 1970.

Redeschiderea cazului vine, de asemenea, după ce Georg Ganswein, secretarul personal şi confident apropiat al fostului papă Benedict al XVI-lea, a declarat că va vorbi despre cazul Orlandi în cartea sa de dezvăluiri, care va fi publicată la 12 ianuarie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...