SpaceX a amânat cu o zi cea de-a doua încercare de lansare în spaţiu a rachetei Starship, până sâmbătă, a anunţat directorul executiv al companiei, Elon Musk, menţionând că este nevoie de înlocuirea unei piese de la sistemul de control al zborului, potrivit Reuters.
„Trebuie să înlocuim un grilaj coordonator, aşa că lansarea este amânată pentru sâmbătă”, a scris Musk, joi, pe Twitter.
Lansarea este programată într-o fereastră de 20 de minute care se deschide la ora 8:00 EST (13:00 GMT) de la baza Starbase, situată în Golful Mexicului, în apropiere de Boca Chica, Texas.
Este a doua tentativă de lansare în spaţiu a rachetei Starship, care are o înălţime de 122 de metri. În timpul primei încercări, care a avut loc în aprilie, racheta a explodat la în jur de patru minute de la desprinderea de sol.
Potrivit oficialilor companiei, racheta este pregătită de lansare de mai multe luni, dar a aşteptat obţinerea unei licenţe din partea Administraţiei Federale a Aviaţiei SUA, pe care compania a obţinut-o miercuri.
Această lansare este unul din multele teste cruciale din cadrul procesului de construcţie a unei rachete complet reutilizabile şi care să poată transporta în spaţiu o încărcătură de sateliţi cu o greutate de 150 de tone, dar şi echipaj uman pe Lună sau, la un moment dat, Marte.
Editor : Adrian Dumitru