290 de medici ruși îi cer lui Vladimir Putin încetarea chinului la care este supus Aleksei Navalnîi și asistență medicală

Data actualizării: Data publicării:
Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi, trimis din nou la carceră, s-ar fi îmbolnăvit, iar 39 de medici îi cer lui Vladimir Putin să permită să fie consultat și tratat. Foto: Profimedia Images

"Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare şi tratament complet", se menţionează în scrisoarea deschisă, semnată de 290 de medici şi care a fost publicată pe Facebook, potrivit Meduza. Medicii ruși denunță abuzurile la care este supus în închisoare liderul opoziției Aleksei Navalnîi. Ei i-au transmis lui Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care acuză "un comportament nepotrivit" în urma căruia Navalnîi s-ar fi îmbolnăvit, relatează și EFE. El a fost trimis la carceră pe 31 decembrie pentru că s-a spălat pe față cu o jumătate de oră mai devreme.

Potrivit site-ului independent rusesc Meduza (cu sediul în Letonia), el a fost retrimis în izolare de Anul Nou, pentru a zecea oară de când a fost încarcerat în 2021 pentru nouă ani în urma unei sentinţe într-un dosar despre care Navalnîi şi simpatizanţii săi susţin că a fost 'orchestrat' de Kremlin.

"Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primeşte suficientă asistenţă medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecţiunea sa", susţin semnatarii scrisorii.

"Nu putem şi nu avem dreptul să privim cu braţele încrucişate atacurile deliberate asupra sănătăţii politicianului Aleksei Navalnîi", se arată în scrisoarea publicată de site-ul Meduza.

În opinia lor, "refuzul reprezentanţilor serviciilor penitenciare de a-i furniza lui Aleksei medicamentele necesare reprezintă o ameninţare directă la viaţa sa".

Avocaţii lui Navalnîi, acum în vârstă de 46 de ani, susţin că clientul lor are febră şi tuşeşte, iar responsabilii închisorii nu îi permit să primească medicamentaţia necesară.

În scrisoarea lor, medicii îi amintesc lui Putin că este garantul Constituţiei ruse, care stipulează în Articolul 41 că "fiecare cetăţean", inclusiv deţinuţii, are dreptul la asistenţă medicală.

Navalnîi, pedepsit deja de zece ori de când a ajuns în 2021 la închisoarea nr. 6 din regiunea Vladimir, declarase cu o zi înainte într-un mesaj transmis prin avocaţii săi pe Telegram că fusese trimis în celula disciplinară în 31 decembrie pentru că s-a spălat pe faţă cu jumătate de oră mai devreme decât trebuia: se spălase la 05:24, în timp ce potrivit programului trebuia să se spele la 06:00, conform Meduza.

Opozantul mai spune că de fiecare dată când este băgat la carceră slăbeşte în jur de 3,5 kg, la care se adaugă şi imposibilitatea de a primi vizite.

Navalnîi, care a primit anul trecut Premiul Saharov din partea Parlamentului European, consideră că scopul serviciilor penitenciare este de a-l îmbolnăvi pe deţinut, astfel încât acesta să nu aibă altă opţiune decât să coopereze.

"Este recomandat să nu vă îmbolnăviţi. Dacă vă îmbolnăviţi, atunci va trebui să cereţi câte ceva administraţiei: pastile, asistenţă medicală, şosete de lână... Simţind că au o nouă pârghie de presiune asupra ta, administraţia începe să-ţi răsucească mâinile" la spate, afirmă el.

Justiţia rusă a respins în noiembrie 2022 un recurs al avocaţilor lui Navalnîi şi a confirmat pedeapsa de nouă ani de închisoare care i-a fost dată pentru fraudă şi sfidarea instanţei.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...