Sistemele actuale de sănătate din Europa se confruntă cu disfuncţionalităţi de durată care fac ca aproape 20% din cheltuielile cu sănătatea din Europa să fie „bani aruncaţi la gunoi“, a declarat pentru Euractiv un înalt oficial al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
„Problema nu sunt persoanele fizice, este sistemul care nu-i ajută nici pe pacienţi, şi nici pe cei care trebuie să plătească pentru finanţarea sistemelor de sănătate“, a spus Mark Pearson, vicedirector pentru forţa de muncă şi afaceri sociale la OCDE.
El a precizat că 10% din toate cheltuielile unui spital se duc pe corectarea erorilor făcute în tratarea oamenilor. Apoi, cheltuielile cu sănătatea au ca scop în mod covârşitor îngrijirea curativă, nu prevenţia.
De asemenea, remarcă Pearson, fluxul de date către factorii de decizie ar trebui îmbunătăţit, iar factorii de decizie în domeniul sănătăţii ar trebui să evite mesajele confuze către public, potrivit Mediafax.
El a mai spus că bugetele integrate pot contribui la promovarea unor servicii mai bune.