Eficiența vaccinului AstraZeneca, redusă la 76% după revizuirea datelor

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat este vaccinat de un cadru medical.
Vaccinare anti-COVID. Foto: Profimedia Images

Compania farmaceutică AstraZeneca a redus miercuri de la 79% la 76% eficienţa vaccinului său împotriva COVID-19 în actualizarea studiului din SUA după ce autorităţile americane i-au cerut o revizuire a datelor iniţiale, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Rezultatele, foarte asemănătoare cu cele originale, indică şi o eficienţă de 85% în cazurile simptomatice de COVID-19 în rândul celor cu vârsta de peste 65 de ani şi de 100% în cazurile grave ale bolii sau spitalizărilor.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 32.449 de voluntari din SUA, Chile şi Peru care au primit ori două doze de vaccin AstraZeneca ori placebo.

Într-un comunicat, vicepreşedintele executiv al AstraZeneca, Mene Pangalos, a afirmat că „analiza principală este consistentă cu analiza provizorie publicată anterior şi confirmă că vaccinul anti-COVID-19 este înalt eficient la adulţi, inclusiv la ce de peste 65 de ani”.

El a reiterat că AstraZeneca intenţionează să ceară autorităţilor americane autorizaţia în regim de urgenţă pentru a distribui vaccinul în această ţară.

Luni, compania a anunţat că vaccinul său are o eficienţă de 79%, lucru considerat „încurajator” de Casa Albă.

Totuşi, un grup independent de experţi ce consiliază Administraţia Biden şi-a exprimat preocuparea, semnalând că datele utilizate pentru studiu ar putea să nu fie actualizate şi a sesizat autorităţile în acest sens.

Prin urmare, Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), condus de doctorul Anthony Fauci, a cerut companiei AstraZeneca să lucreze împreună cu grupul de experţi „pentru a revizui datele de eficienţă şi a garanta că aceste cifre de eficienţă mai precise şi actualizate să fie publicate cât mai repede posibil”.

Săptămâna trecută ţări europene precum Germania, Franţa, Italia sau Spania au suspendat temporar utilizarea vaccinului de la AstraZeneca după detectarea unor cazuri de coagulare a sângelui la pacienţii care au primit acest vaccin.

SUA au cumpărat 300 de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, deşi utilizarea sa încă nu a fost autorizată, iar împreună cu dozele achiziţionate de la Pfizer, Moderna şi Johnson and Johnson au doze suficiente pentru a vaccina întreaga populaţie.

Guvernul SUA are deja o rezervă de zeci de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, în aşteptarea autorizării serului, iar săptămâna trecută a convenit să împărtă 2,5 milioane de doze cu Mexic şi 1,5 milioane cu Canada.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...