Vești bune despre drumul expres Craiova - Pitești. Ar putea fi gata înainte de termen. Ministru: Bani sunt, proiectele merg în plin

Data actualizării: Data publicării:
Lucrări pe șantierului drumului expres Craiova - Pitești.

Noi imagini cu lucrările la Drumul Expres Craiova – Pitești. Tronsonul 2, care măsoară aproximativ 40 de kilometri, este gata în proporție de 60%, cu toate că termenul oficial de finalizare a lucrărilor este anul 2022. De altfel, autoritățile din Transporturi anunțau, la începutul acestui an, că tronsonul care ocolește atât Slatina, cât și Balșul ar putea fi deschis circulației înainte de termenul prevăzut în contractul semnat cu constructorul.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: Promisiunea constructorului este că va finaliza acest tronson până la sfârșitul anului. Este vorba de 40 de kilometri care reprezintă și o variantă ocolitoare pentru Balș și Slatina, care erau cele două puncte de pe traseul Craiova - Pitești unde se bloca traficul.

Cei 40 de kilometri vor asigura o variantă ocolitoare, nu se mai intră în Balș și Slatina.

Va fi gata mai repede, pentru că în acest caz este vorba de o pregătire mai bună a proiectului. Noi, și la minister ne-am străduit în aceste săptămâni să rezolvăm, de exemplu, niște exproprieri. Erau câteva locuințe care trebuiau demolate și am asigurat mutarea celor care locuiau acolo în anumite localități.

Echipa mea și CNAIR s-au luptat să înlăture barierele birocratice.

E vorba și de acest constructor român care are multe utilaje și foarte mulți oameni, deci nu lucrează cu subcontractori, și atunci au forța de a se mobiliza și a lucra într-un ritm alert.

Se poate, atunci când lucrurile sunt așezate corect.

Pentru Tronsonul 3 contractul este deja semnat cu aceeași firmă românească de la Lotul 2. Au început deja organizarea și pregătirile de șantier, iar luna viitoare probabil încep lucrările în plin.

Iar pentru Tronsonul 4 a fost făcută o reevaluare dispusă de Instanță, este gata, săptămâna viitoare se transmite de către CNAIR noul câștigător al licitației pentru acest lot.

Întreg drumul expres Craiova – Pitești, circulabil, ar putea fi gata la sfârșitul anului viitor – 2022.

Pe Tronsonul 4 s-ar putea să intrăm în 2023.

Bugetul pentru Transporturi este de 14,1 miliarde de lei, o creștere de 10% față de execuția de anul trecut. Avem 8 miliarde de lei pentru investiții din fonduri europene. Acesta este un record.

Aici intră marile proiecte de autostrăzi, căi ferate. De exemplu, noi proiecte care intră în execuție anul acesta sunt Pitești – Curtea de Argeș, parte din autostrada Pitești – Sibiu, acel Lot 5, autostrada de centură București am dat drumul la lucrări pe Tronsonul 1 în zona de sud, pe Tronsonul 2 deja se lucrează, iar pe Tronsonul 3, spre sfârșitul primăverii încep și acolo lucrările.

Mai avem 90 de kilometri din autostrada Transilvania între Cluj-Napoca și Oradea, finalizăm autostrada Sebeș – Truda, deschidem ultimii 29 de kilometri între Alba Iulia și Aiud, tronsonul Ungheni – Târgu Mureș și apoi un drum nou de legătură, cu 4 benzi, de la Giurgiu, podul peste Dunăre și DN 5, variantă ocolitoare la Satu Mare, la Mihăilești.

Scoatem la licitație A7, Autostrada Moldova și încercăm să scoatem la licitație spre sfârșitul anului și bucăți din Autostrada A8, cea care leagă Moldova de Transilvania. Și mai sunt și alte proiecte mai mici.

Proiectele merg în plin. Am spus constructorilor că bani sunt, numai să lucreze.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”