UPDATE. UBER a fost interzis la Cluj. Ce spune compania
Data actualizării: Data publicării:
Uber primește o lovitură grea, la Cluj, după o decizie a Curţii de Apel care a dat dreptate taximetriştilor. Începând de astăzi, numărul șoferilor UBER este drastic scăzut.
Actualizare: „Decizia este dezamăgitoare, însă dorim să-i asigurăm pe pasagerii și pe șoferii parteneri care se bazează pe Uber în Cluj că aplicația poate continua să funcționeze. Între timp, am schimbat modul în care operăm, iar în prezent lucrăm doar cu operatori de transport autorizați. Multe țări din UE au reglementat serviciile de ridesharing precum Uber, oferind astfel mai multe opțiuni de mobilitate cetățenilor lor. Avem încredere că România se va alătura în curând acestui trend”, se arată în comunicatul UBER, transmis vineri.
Procesul a fost intentat în urmă cu doi ani, de companiile de taxi, nemulţumite de serviciul de ride-sharing.
Instanţa de fond dăduse o decizie tot în favoarea lor, condamnând practicile de concurenţă neloială.
După prima decizie a instanței, oficialii Uber au transmis că sute de mii de oameni din România se bazează pe aplicaţie pentru drumurile lor zilnice. Au mai spus că vor continua dalogul cu autorităţile, pentru ca serviciile lor să fie reglementate.