Operatorul naţional aerian TAROM dezminte informaţiile apărute în presă potrivit cărora va fuziona cu Blue Air sau cu oricare altă companie aeriană.
"Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public în ultimele zile, conform cărora Compania TAROM pregăteşte o fuziune cu Blue Air, TAROM face următoarele precizări: Aşa cum am menţionat cu fiecare ocazie, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române este şi va rămâne o companie naţională şi dezminte cu vehemenţă fuzionarea cu Blue Air sau cu oricare altă companie aeriană. Legătura dintre TAROM şi Blue Air se rezumă strict la semnarea acordului bilateral interline, implementat la data de 15 martie, privind protecţia pasagerilor în caz de întârzieri şi eliminarea formalităţilor de check-in a bagajelor de cală pentru zborurile cu escală operate de ambele companii, de altfel informaţie făcută public încă de la data semnării acordului", se arată într-un comunicat al operatorului aerian naţional.
Blue Air a încheiat un acord cu TAROM
Compania Blue Air a anunţat pe 25 martie semnarea unui acordbilateral interline cu TAROM, în baza căruia operatorul privat îşi extinde reţeaua operaţională şi prezenţa în Europa, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Acordul a fost implementat din 15 martie 2019.
Concret, pasagerii care călătoresc pe un itinerariu compus din segmente Blue Air şi TAROM vor primi bilete de călătorie doar când pleacă în călătorie.
Nu va mai fi astfel nevoie ca aceştia să efectueze procesul de check-in în punctul de conexiune.
Biletele în baza acordului bilateral interline sunt disponibile la agențiile partenere ale celor două companii.
„Această cooperare era aşteptată de piaţă, denotă cele câteva sute de bilete vândute în primele zile. Cu siguranţă, noile destinaţii astfel deservite de ambele companii vor duce la creşterea performanţelor economice pentru ambele companii aeriene”, a spus directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu.