Scandal pe Aeroportul Kogălniceanu. 200 de oameni așteaptă de miercuri seară ca avionul lor să decoleze

Data actualizării: Data publicării:
scandal-aeroport-mihail-kogalniceanu

Scandal pe aeroportul din Constanţa. Peste 200 de pasageri aşteaptă de mai bine de 17 ore ca să plece spre Londra. Cursa lor era programată aseară în jurul orei 21:00 şi de atunci sunt duşi cu vorba, spre disperarea lor.

Actualizare 14:55. Reprezentanții companiei Wizz Air au transmis un punct de vedere cu privire la acest incident:

„Wizz Air confirmă că zborul W9 3775 de la Constanța către Londra Luton din data de 12 iunie 2019 a suferit o întârziere din cauza unei verificări tehnice neprevazute cauzată după impactul cu o pasăre. Pasagerilor li s-au oferit vouchere de alimentare și cazare. Cu toate că situația este în afara controlului Wizz Air, ne cerem scuze tuturor celor afectați pentru inconvenientele cauzate, dar siguranța pasagerilor, echipajului și a aeronavei este prioritatea companiei.”


- Trebuia să dormim, să stăm, să ne relaxăm, să mâncăm ceva şi veneam fresh şi plecam. Aşa stăm în aeroport ca fraierii! Nici să ieşim, nici să intrăm nu putem!

- Ba da, puteţi să ieşiţi!

Zborul a fost anulat din cauza unei defecțiuni tehnice. Cei peste 200 de pasageri sunt și la această oră pe aeroport.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Mihail Kogălniceanu a precizat că a fost vorba despre o aeronavă a companiei Wizz Air, care venea din direcția Londra, iar la aterizare a lovit o pasăre.

După parcare, comandatul aeronavei a efectuat verificările necesare, considerând că sunt necesare verificări suplimentare din parta unei echipe tehnice de la București. Zborul era programat să decoleze la 20:50. În urma deciziei companiei, zborul a fost reprogramat pentru astăzi în jurul orei 11:10. Pasagerilor li s-au oferit băuturi răcoritoare și croissante”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ea a mai spus că unii pasageri au preferat cazarea în Constanța pe timpul nopții, în timp ce alții au dorit reprogamarea zborului în alte zile.

Zborul este reprogramat acum să decoleze la ora 14:30, potrivit ultimei informări a companiei Wizz Air.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...