Minister: Restricțiile din lege îngroapă TAROM mai mult decât concurența operatorilor privați
Data actualizării: Data publicării:
Condiţiile restrictive aplicate prin lege Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM pun societatea în inferioritate concurenţială în raport cu ceilalţi operatori aerieni, acestea produc sincope în gestionarea eficientă a bugetului de venituri şi cheltuieli, existând astfel riscul de agravare a situaţiei sale financiare, arată un proiect de act normativ publicat în dezbatere de acţionarul său majoritar, Ministerul Transporturilor.
Ministerul Transporturilor vrea să modifice astfel Ordonanţa Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea TAROM, astfel încât bugetul companiei să fie construit şi aprobat prin ordin comun al Ministrului Transporturilor şi Ministrului Finanţelor Publice, la propunerea adunării generale a acţionarilor, „fiind exceptat de la prevederile legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici cu capital majoritar de stat”.
Măsura este luată „având în vedere că aplicarea prevederilor legale actuale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar impune o serie de condiţii restrictive care, aplicate Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM - pun compania în inferioritate concurenţială, creând un cadru de funcţionare necompetitiv în raport cu ceilalţi operatori aerieni, români sau străini, din domeniu, într-un mediu concurenţial complet liberalizat în ceea ce priveşte accesul pe piaţa serviciilor de transport aerian şi politicile tarifare, limitează dezvoltarea, creează deficit de personal specializat în cadrul companiei şi produce sincope în gestionarea eficientă a bugetului de venituri şi cheltuieli”.
Ministerul Transporturilor consideră că este necesară eliminarea de urgenţă a oricăror bariere concurenţiale care defavorizează compania TAROM.
„Deoarece operatorii aerieni privaţi concurenţi, români sau străini, nu trebuie să facă faţă unor condiţii restrictive în gestionarea resurselor umane, materiale şi tehnice, se impune ca de urgenţă să se modifice prevederile legale prin care operatorul aerian naţional este pus în dezavantaj concurenţial prin imposibilitatea asigurării unui regim de normalitate a soluţionării operative a cerinţelor pieţii, ceea ce îi afectează performanţele şi are drept rezultat servicii necompetitive şi neatractive”, arată nota de fundamentare.
Autorii proiectului mai arată că „în lipsa unor măsuri urgente de ordin legislativ, există riscul de agravare a situaţiei financiare a companiei TAROM, prin imposibilitatea acesteia de a implementa politici bugetare care să-i permită restructurarea şi eficientizarea activităţilor în domeniile cheie (tehnic, operaţional, distribuţie şi marketing), în paralel cu menţinerea şi atragerea, în funcţie de necesar, a unui personal înalt calificat şi competitiv”.
În plus, agravarea situaţiei financiare a TAROM şi pierderea cotei de piaţă în favoarea unor companii aeriene care nu au sediul principal al afacerilor în România „va conduce la creşterea diferenţei dintre produsul intern brut şi venitul naţional brut, compania TAROM înregistrând în prezent venituri anuale de peste 1,1 miliarde lei, ceea ce reprezintă o problemă de interes public naţional”.
TAROM a fost înfiinţată în 1954.
Transportatorul aerian estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului de buget.
Anul trecut, TAROM a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate.
Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru TAROM, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.
De asemenea, compania estimează pentru acest an venituri totale de 1,14 miliarde lei, potrivit bugetului rectificat, faţă de 1,24 miliarde lei, cât arăta bugetul aprobat în septembrie.
De altfel, la nivelul anului trecut, TAROM a realizat venituri totale de 1,24 miliarde lei. Compania preconizează că va ajunge la 1.900 de angajaţi la finalul acestui an.
Principalii competitori ai companiei sunt Wizz Air, Blue Air şi Ryanair.