România stă atât de prost la capitolul infrastructură, încât orice drum, pasaj sau pod reparat, chiar şi după ani întregi de lucrări pare o adevărată reuşită. Spre exemplu, şoferii exasperaţi de aglomeraţia de pe centura Aradului au sărbătorit cu claxoane zgomotoase redeschiderea unui pasaj, la care s-a lucrat vreme de şapte ani.
După ani de controverse, probleme cu materialele proase sau tăieri de fonduri, pasajul este gata. Spre uşurarea şoferilor, care au scăpat de cozile interminabile de pe Centra Aradului.
-Așteptam de vreo cinsprezece ani momentul ăsta, lucrez aici la Sînleani, foarte aproape de Arad, și ca să merg în oraș în Vlaicu făceam jumătate de oră, asta va scurta drumul la zece minute maxim.
-Bucurie mare că nu mai stăm la rând aici, să pierdem combustibil și timp.
-Sunt bucuros, îs foarte bucuros, că nu mai stăm în coloană să pierdem programul aici.
Cristian Ispravnic, director general regional DRDP Timișoara: Cu acest pasaj sigur va crește viteza de circulație, dar nu se va rezolva problema în totalitate, deoarece Centura Aradului nu este închisă, noi avem o jumătate de centură practic.
Valoarea investitiei a fost de aproximativ 31 de milioane de lei. Centura Aradului mai are în lucru un pasaj, pe care reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri estimează că îl vor termina până la sfârşitul anului.