Reacția Uber la adoptarea unei OUG privind legea taximetriei: Nu schimbă cu nimic lucrurile pentru noi
Data actualizării: Data publicării:
Uber România a reacționat, vineri, la modificarea legii taximetriei printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern. Potrivit companiei, aceasta „nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România”.
„Ordonanța de azi nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România - vom continua să operăm ca până acum. Mai mult, Guvernul și-a exprimat clar intenția de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanță separată, în săptămânile următoare. Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislații moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor și șoferilor din România”, a transmis Uber România, într-un comunicat.
Compania mai precizează că ordonanța de urgență care ar putea afecta serviciile de ridesharing intră în vigoare după 60 de zile de la adoptarea sa, timp în care Guvernul a spus că intenționează să treacă un alt OUG pentru a reglementa sectorul de ridesharing.
În plus, ordonanța de azi nu produce efecte și nu schimbă nimic pentru Uber sau pentru șoferii parteneri - serviciul să continua să funcționeze ca până acum.
Vineri dimineață, Viorica Dăncilă a precizat că ordonanţa de urgenţă „include modificările necesare stabilite după un proces de consultare publică la care factorii implicaţi au avut un cuvânt important de spus”, dar nu a oferit detalii despre modificări.