Podul de la Brăila. Italienii au deja 10 pretenții

Data actualizării: Data publicării:
pod braila

Nu s-a mișcat nicio lopată, nu s-a tras nicio linie pe planșetă. Cu toate acestea asocierea firmelor Astaldi (Italia) și IHI (Japonia) a transmis Companiei de drumuri și autostrăzi (CNAIR) zece notificări care s-ar putea transforma, cât de curând, în mai mulți bani în buzunarul constructorilor și mai puțini bani la bugetul de stat.

La doar două luni de la semnarea contractului pentru proiectarea și execuția unui pod peste Dunăre la Brăila, în valoare de aproape 2 miliarde de lei, constructorul italian Astaldi a pregătit o listă lungă de notificări care nu sunt nimic altceva decât prima fază a ceea ce s-ar putea transforma, cât de curând, într-o listă întreagă de pretenții financiare și contractuale.

”În cadrul contractului de proiectare și executie „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” nu au fost formulate revendicări. Antreprenorul Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. LTD a emis un număr de 10 notificari prin care și-a manifestat intenția de a revendica costuri suplimentare și extensie de timp, fără să specifice sumele și extensia de timp la care se consideră îndreptățit”, spune CNAIR îmtr-un răspuns adresat Digi24.ro.

Notificările reprezintă atenționări ale companiei privind neîndeplinirea unor obligații de către CNAIR. Dacă aceasta nu soluționează nemulțumirile atunci Astaldi va formula revendicări constând în creșteri de prețuri și extensii de timp.

Care sunt nemulțumirile Astaldi

Nemulțumirile italienilor privesc imposibilitatea lor de a demara activitățile de proiectare. Mai precis ei nu pot face proiectul podului fără a ști care sunt și unde vor fi relocate rețelele de utilități din zona podului. Este vorba de rețelele de apă, canal, irigații, telefonie și electrice. În loc să treacă în sarcina constructorului și aceste activități, pe lângă cele de proiectare și construire a podului, CNAIR și-a luat, în mod inexplicabil, angajamentul că va demara ea aceste activități.

Cele trei licitații aferente trenează însă, operațiunile de mutare a utilităților vor fi de durată, iar constructorul trage foloase, la capitolul pretenții, de pe urma acestor stângăcii ale CNAIR.

Care sunt licitațiile problemă

Este vorba de trei licitații organizate de CNAIR, din care în cazul uneia nu s-a înregistrat nicio ofertă.

  • Pentru procedura „Proiectare și execuție "Relocări/Protejări conducte edilitare (apă și canal) și rețele de irigații necesare pentru execuția Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila, a fost depusă în data de 13.02.2018 o singura ofertî care se aflî în evaluare;

  • Procedura „Proiectare și executie relocări/protejări rețele electrice și de telefonie necesare pentru execuția Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, a fost anulată în data de 27.02.2018 pentru că nu a fost depusă nicio ofertă;

  • Pentru procedura „Proiectare și executie relocări/protejări conducte de transport gaze naturale necesare pentru execuția Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, a fost depusă în data de 08.03.2018 o singura ofertă care se află în evaluare, spune CNAIR.

Ori încheierea acestor licitații, proiectarea noilor rețele, mutarea celor vechi, execuția celor noi vor dura luni bune în care constructorul italian va sta cu brațele încrucișate, dar pentru care va cere despăgubiri.

Firma italiană Astaldi, constructorul acestui pod are o istorie lungă a revendicărilor emise față de statul român în numeroase contracte de infrastructură. Cererile s-au finalizat cu succes, iar sumele încasate în plus de italieni nu sunt de neglijat.

Spre exemplu, acum câțiva ani compania a cerut de la CFR 71 de milioane de euro în cazul unui contract de modernizare a căii ferate. În cazul lotului 4 Sibiu Orăștie italienii au cerut plăți suplimentare de 78 milioane lei. Firma italiană a formulat claimuri și în alte cazuri. Altele au fost înaintate la Magistrala 5 de metrou din București, Centura Pitești sau pe lotul de autostrada Fetești Cernavodă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...