Noi întârzieri pentru linia de metrou spre Otopeni: licitaţia pentru structura de rezistenţă a secţiunii 1 Mai - Tokyo din Magistrala 6 de metrou a fost suspendată, deşi astăzi era ultima zi de depunere a ofertelor.
Motivul ar fi o contestaţie depusă ieri de Strabag, cea mai mare firmă de construcţii din România, potrivit economica.net.
Metrorex a publicat pe 15 martie anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia structurii de rezistenţă a secţiunii 1 Mai - Tokyo a Magistralei 6 de metrou. Valoarea contractului este estimată la 1,27 miliarde de lei, iar durata de realizare a tunelurilor şi a celor 6 staţii va fi de patru ani.
În total, investiţia în Magistrala 6 de metrou, care va avea 14 kilometeri şi va cuprinde 12 staţii, şi în achiziţia celor 12 trenuri va ajunge la 1,3 miliarde de euro.
Conform estimărilor actuale ale Metrorex, linia de metrou către aeroport ar trebui finalizată în noiembrie 2023.