Haos pe aeroportul din Cluj, după ce mai multe curse au fost anulate din cauza ceții
Data publicării:
A fost haos sâmbătă seară pe aeroportul din Cluj-Napoca. Sute de pasageri au rămas blocați pe aeroport după ce cinci zboruri au fost anulate din cauza ceții. Aeronavele, care au rămas la sol ore bune, urmau să ajungă în orașele Zaragoza, Valencia, Liverpool și București. Alte zboruri, cu destinația Cluj, au fost redirecționate către aeroportul din Sibiu.
În cele din urmă, totul a revenit la normal, iar avioanele și-au reluat zborul.
În astfel de situații, pasagerii au dreptul la despăgubiri de până la 600 de euro. Puțini își cunosc, însă, drepturile. Statisticile spun că doar 1% dintre pasagerii români ştiu că au dreptul la o serie de despăgubiri de la compania aeriană dacă avionul are o întârziere între 45 și 180 de minute ori dacă se anulează cursa.
Printre pasagerii care au rămas blocați la Cluj s-a numărat și europarlamentarul Rareș Bogdan.
„Aeroportul din Cluj are o problemă. Chiar dacă are toate sistemele de avertizare și iluminat, din cauza Someșului, este extrem de densă ceața și este și groapa de gunoi de la Pata-Rât care, din cauza fumului combinat cu ceața de pe Someș, dă o mâzgă care e imposibil de străpuns”, a explicat Rareș Bogdan pentru Digi24. „Erau familii cu copii. Erau cursele de Zaragoza, Manchester. Foarte mulţi oameni din diaspora, care se întorceau acasă. Am văzut 30-40 de copii. Am văzut autocare care să-i ducă la Sibiu, alţii să doarmă peste noapte în hoteluri din Cluj. Dar este extrem de deranjat. Cel puțin cei care plecau în Spania sau Marea Britanie erau cu foarte multe bagaje. Mulți au venit înainte de Crăciun sau de Anul Nou și se întorceau practic la muncă”, a relatat europarlamentarul.