Investitori din Turcia vor să construiască un spital regional cu o mie de paturi la Constanţa, iar o firmă din domeniul logistic vrea să realizeze un port în Bucureşti, pe canalul Dunăre-Bucureşti, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, aflată într-un turneu în Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, relatează News.ro.
Investitorii turci sunt interesaţi că construiască un spital regional la Constanţa, în sistem de parteneriat public-privat, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, miercuri seara, într-o intervenţie la Antena 3.
„Preşedintele Erdogan a prezentat interesul părţii turce pentru construirea unui spital regional la Constanţa în parteneriat public-privat, un spital cu o mie de paturi” a afirmat Dăncilă.
Dăncilă a precizat că a prezentat în cadrul întâlnirii cu preşedintele Recep Erdogan proiectele în parteneriat-public privat lansate de Guvernul român şi „speră că a stârnit interesul părţii turce”, menţionând că România şi Turcia au semnat două memorandumuri, unul pe domeniul sănătăţii şi celălalt în domeniul educaţiei.
Premierul român a afirmat totodată că în cursul întâlnirii din Turcia s-a stabilit creşterea volumului schimburilor comerciale dintre România şi Turcia de la şapte miliarde de dolari, cât este în prezent, la 10 miliarde de dolari.
DP World, investitor generos în România
În cursul vizitei în Emiratele Arabe Unite, Dăncilă a purtat discuţii cu o mare companie care activează în domeniul logistic. „Ne-am întâlnit cu DP World, lider mondial în domeniul logistic, operator a peste 70 de porturi în 41 de ţări şi care deţine 9 la sută din transportul internaţional de containere. Compania are în plan să investească peste o sută de milioane de dolari în parcuri logistice şi industriale la Curtici, Aiud, Craiova, Constanţa, Bucureşti şi judeţul Prahova. De asemenea, sunt interesaţi de construcţia portului Bucureşti pe canalul Dunăre – Bucureşti şi vor veni chiar săptămâna viitoare în primele discuţii”, a mai spus prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Social-democraţii vor să repornescă proiectul dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, canalul Dunăre-București, deși liderul ALDE, partenerul lor de guvernare, le-a spus deschis că vor cheltui banii de pomană. Lucrările au fost abandonate acum 29 de ani şi aproape tot ce s-a construit a fost furat sau distrus.
Ce-i cu canalul Dunăre-București?
Canalul lega Bucureştiul de Olteniţa şi urma să fie amenajat pe albia râului Argeş având o lungime de 73 de kilometri şi o lăţime de 80 de metri. În 1989 lucrările au fost sistate şi de atunci s-a furat aproape tot, de la dalele de beton şi cărămizi pană la şinele macaralelor care ar fi trebuit să descarce vapoarele. Acum, social-democraţii vor să reînvie proiectul.
Darius Vâlcov, consilier al premierului României, spunea că până la sfârşitul acestui an va demara licitaţia pentru Canalul Dunăre - Bucureşti, în parteneriat: statul român, municipiul Bucureşti şi cu firme private.